în această toamnă vor începe primele lucrări de racordare a unor apartamentete din municipiul Bacău la distribuirea agentului termic pe orizonatală. „în total, vor intra 2.160 de apartamente. în septembrie va avea loc licitația și, cel mai probabil, construcția va începe la jumătatea lui octombrie”, a declarat Marius Stănilă, director comercial la CET Bacău. Primele locuințe care vor beneficia de acest sistem sînt de pe străzile Aviatori, Republicii, 9 Mai, Cremenea, Progresului, Pictor Aman, Constructorului, Mioriței, Neagoe Vodă, Bicaz, Metalurgiei, Garofiței, Letea, Cuza Vodă, Păcii, Alecu Russo, Milcov, Cornișa, Neptun și Mărășești. Sistemul de încălzire pe orizontală este agreat de municipalitatea băcăuană. Primarul Romeo Stavarache a susținut de multe ori că soluția o reprezintă sistemul distribuirii agentului termic pe orizontală, cu contorizare pe fiecare consumator. Astfel, fiecare client al CET racordat la încălzirea pe orizontală va trebui să plătească doar ceea ce consumă. Cu noul sistem, CET Bacău va putea să își recupereze mult mai ușor banii de la cei care beneficiază de apă caldă și căldură. în caz de neplată, furnizarea către aceștia va fi întreruptă. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.