Ceva mai bine de jumătate din apartamentele care vor fi construite,
prin Agenția Națională a Locuințelor(ANL), în tronsonul rămas nefinalizat din noul bloc de pe Bulevardul Unirii, situat vis a vis de Autogara Bacău, au fost contractate, deja, de băcăuanii dornici să își achiziționeze o casă nouă. Constantin Strugariu, șeful Oficiului Teritorial ANL Bacău, spune că noul tronson urmează să cuprindă 22 de apartamente, din care șapte vor fi puse la dispoziția Ministerului Administrației și Internelor, iar 15 vor putea fi
achiziționate de băcăuani. „Cererile se pot depune la sediul
din Bacău al ANL de pe strada Ioniță Sandu Sturdza. Lucrările de
șantier vor putea începe în momentul în care vor exista solicitări
pentru toate cele 15 apartamente”, a explicat Constantin Strugariu.
Conform noile condiții de creditare valabile de la începutul acestui
an, pentru contractarea unui credit ipotecar avansul trebuie să fie e
minim 25%, iar rata lunară plus dobînda nu trebuie să depășescă un
sfert din veniturile solicitanților. Prețul unui apartament ce
va fi construit pe Bulevardul Unirii variază în funcție de
suprafață. În medie, costul unui metru pătrat de construcție este de
280 de euro, ceea ce înseamnă că prețul unui apartament nou se va situa undeva în jurul sumei de 25.000 de euro. (Elena SOLOMON)
Lasă un răspuns