Hotelul „Moldova” va găzdui, în această seară, cu începere de la orele 18,00, Gala Premiilor Comunității, manifestare ce are toate șansele să devină evenimentul monden al începutului de an. De altfel, toate cele peste 200 de locuri puse la bătaie de organizatori au fost epuizate, deși o „masă de aur” cu opt locuri costă 1000 de euro, în timp ce „mesele de argint” de patru locuri valorează cîte 500 de euro. „Ziarul de Bacău” nu va rata evenimentul, dar, în permieră pentru presa locală, vom fi prezenți atît în calitate de ziariști, cît și de nominalizați. Ultima postură îi revine redactorului șef Nicoleta Bichescu, care se află pe lista de nominalizări, la categoria „persoane fizice”. O categorie la care se mai regăsesc primarul Dumitru Sechelariu, viceprimarul Dragoș Benea, primarul de Vultureni, Neculai Aelenei, directorul Serviciului Public de Asistență Socială, Elena Șova, directorul Direcției Sanitar-Veterinare, Florin Velisar, directorul sucursalei locale a Băncii „Țiriac”, Valentin Cozlovschi, directorul Casei de Asigurări de Sănătate, Oana Chelaru, profesoara Doina Panaite, dar și două persoane particulare, Lucia Aron și Viorel Comurașu.
La categoria „instituții și ONG-uri” sînt șase nominalizări: Direcția de salubritate și spații verzi, Serviciul Public de Asistență Socială, Centrul „Daniel”, Asociația „Betania”, Direcția Generală pentru Protecția Copilului și Prefectura. Cît privește categoria „companii”, aici figurează zece nume: Metro Bacău, Medica, Cybernet Autocenter, Agricola Internațional, Coca Cola, Asco, Aerostar, UMB Spedition, Atlassib și Conextrust. În afara celor trei premii care vor răsplăti pe cîștigătorii de la cele trei categorii, organizatorii de la Fundația de Sprijin Comunitar (FSC) vor mai oferi un premiu de excelență. Pînă atunci însă, FSC-ul a dat deja două premii Mihaelei Țîmpău și Celinei Prăjișteanu, care au cîștigat tombola la care au participat toți cei care au făcut nominalizări pentru Gală. Cele două băcăuance s-au ales cu cîte un curcan oferit de Agricola Internațional. Amintim că premiile comunității au fost gîndite să răsplătească persoanele, instituțiile, organizațiile neguvernamentale și firmele care au avut o contribuție remarcabilă în domeniul asistenței sociale. (Eduard CUCU)
Lasă un răspuns