7.000 de euro biletul

Administrator

„Trenul bogătașilor” a făcut haltă în Gara Bacău
• 128 de turiști germani și americani au pornit într-un turneu prin Europa n ieri, cele patru vagoane de epocă ale „Transsilvanian Express” au poposit și în Gara Bacău n trenul a plecat cu o întîrziere de o jumătate de oră

„Traseul din România a fost cel mai frumos de pînă acum. Peste tot pe unde am poposit am fost întîmpinați cu ospitalitate”, ne-a spus, ieri, unul dintre cei 128 de pasageri italieni și americani care, în urmă cu două săptămîni, au pornit cu un tren de epocă într-o călătorie prin Europa. Cele patru vagoane ce fac parte din garnitura „Transsilvanian Express” au fost recondiționate, iar interiorul a fost redecorat și dotat cu toate utilitățile, de la vagon restaurant și pînă la program propriu de televiziune. „Trenul bogătașilor” nu rivalizează cu farmecul unui „Orient Express”, dar adună în cele patru vagoane oameni care nu s-au sfiit să scoată din buzunare 7.000 de euro pentru această călătorie de vis, care cuprinde Germania, Austria, Ungaria și România. La noi în țară, garnitura a intrat pe 4 septembrie și a parcurs traseul Episcopia Bihor – Cluj, Cîmpulung Moldovenesc – Bacău, după care turiștii germani și americani vor pleca la Constanța – București – Sinaia – Brașov – Sighișoara – Mediaș – Sibiu – Tîrgu Jiu – Turnu Severin – Arad – Curtici. „Trenul a ajuns în stație la ora 10.42 și urma să plece la 10.49, dar a avut o întîrziere de peste o jumătate de oră, cît a durat alimentarea cu apă a vagonului restaurant”, ne-a declarat comisarul șef Marian Năstase, șeful Poliției Transporturi Bacău. (Florin CRĂCIUN)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.