• diagnosticat cu pietre la fiere de mai multă vreme, un tehnician dentar a aflat după operație că în abdomenul lui se formaseră 831 de pietre
Chirurgul Adrian Cotîrleț a scos din fierea pacientului său 831 de pietre, un record incredibil chiar și pentru specialiști. „Pacientul meu este un tehnician dentar pe care fierea îl supără de zece ani și care, în cele din urmă, a ajuns la operație. Miercuri l-am operat laparoscopic, iar după scoaterea colecistului, asistentele au numărat 831 de pietricele. Pînă la acest bolnav, recordul îl deținea o femeie din Oituz, căreia i-am scos de la fiere 425 de pietre. Ultimul caz este însă spectaculos prin numărul foarte mare de pietre. Am făcut deja poze și am filmat fierea scoasă de la tehnicianul recordmen în pietre, pentru că vreau să public cazul în reviste de specialitate. Pînă acum, nu am mai găsit în bibliografia medicală un caz asemănător. Îmi pare rău că nu le-am cîntărit”, ne-a declarat chirurgul Adrian Cotîrleț.
Pacientul, în vîrstă de 52 de ani, se numește Ion Stănică și, cu toate că s-a speriat atunci cînd a aflat cîte sute de pietricele avea în abdomen, acum se simte bine și se pregătește să părăsească spitalul din Moinești. Bolile de fiere aduc în fiecare zi în cabinetul medicilor băcăuani cel puțin un pacient. Provocate fie de un regim alimentar bogat în grăsimi, fie de stres, pietrele la fiere sînt motivul pentru care mulți dintre bolnavi ajung după o perioadă mai lungă de tratament în sălile de operație. Operați în ultima vreme prin metoda laparoscopică, pacienții diagnosticați cu această boală pleacă din spital în cel mult trei zile de la intervenția chirugicală. Medicul chirurg care a făcut primele intervenții de acest fel în județul Bacău, Adrian Cotîrleț, are la activ mii de astfel de operații.
Cum în mod obișnuit, un colecist bolnav are maxim cîteva zeci de pietricele, recordul lui Ion Stănică este greu de doborît. Pînă atunci, este posibil ca recordul tehnicianului din Moinești să ajungă unul de Giuness Boock. (Cezara DUȚĂ)
Lasă un răspuns