Ancheta internă a decis

Redacția Ziarul de Bacău

Polițiștii au folosit legal armamentul la Buhuși

Polițiștii au folosit armamentul în legitimă apărare în cazul conflictului de la Buhuși, soldat cu moartea a două persoane, dar și în cel din Buzău, cînd un bărbat dat în urmărire generală a fost rănit prin împușcare după ce a încercat să lovească un polițist cu mașina pe care o conducea. Comisarul șef Ion Sultănescu, șeful Direcției de Ordine Publică din Inspectoratul General al Poliției Române, care a făcut această afirmație în timpul unei conferințe de presă, a adăugat că, potrivit art. 34 din Legea nr. 218/2002, privind organizarea și funcționarea Poliției Române, polițiștii pot folosi armamentul din dotare împotriva persoanelor care „se opun, prin orice mijloace, îndeplinirii solicitărilor legale ale polițiștilor, dacă există o temere legitimă că prin acțiunile lor pot pune în pericol integritatea corporală sau viața polițistului”, iar conform art. 35 „în cazurile de legitimă apărare polițistul poate folosi armele de foc, fără somație”.

„În acest context, atît în cazul de la Buhuși, în care polițistii au folosit armamentul din dotare întrucat au fost atacați cu topoare și alte obiecte, cît și în cel din comuna Viperești, din județul Buzău, apreciem că s-a acționat corect, cu respectarea strictă a legii”, a spus comisarul șef.

Menționăm că săptămîna trecută, doi bărbați din Buhuși, urmăriți general, au fost împușcati mortal de polițiști, iar cîțiva jandarmi și polițiști au fost răniți, în timpul unei acțiuni care a degenerat în bătaie între forțele de ordine și locuitorii cartierului Orbic, din oraș. (Fl. CRĂCIUN)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.