Proiectele SAPARD au reușit să treacă linia de sosire

Redacția Ziarul de Bacău

Toate cele peste 20 de proiecte de infrastructură rurală finanțate de Uniunea Europeană prin programul SAPARD au reușit să treacă linia de sosire. Astfel, județul Bacău a scăpat de pericolul să piardă finanțări de peste 180 de miliarde de lei, bani alocați pentru șase proiecte amenințate de întreruperea finanțării. Din județul Bacău, au cîștigat finanțări SAPARD 26 de proiecte de infrastructură rurală, dintre care două au fost reziliate pentru mari întîrzieri în derularea investițiilor. în total, pentru aceste proiecte, Uniunea Europeană a alocat prin Agenția SAPARD peste 900 de miliarde de lei, dar peste 180 de miliarde de lei ar fi putut să se întoarcă în vistieria UE. Cea mai mare îngrijorare a fost că termenul inițial, 30 septembrie, nu putea fi respectat, dar conducerea Agenției a prelungit data limită, ceea ce a salvat titularii proiectelor de un dezastru financiar. Ultimul termen limită a fost ieri, 20 octombrie, iar Dragoș Benea, președintele Consiliului Județean, a anunțat că toate proiectele au fost finalizate în termen, deci nu au pierdut finanțările. (Florin POPESCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.