Sala Clubului Sportiv Școlar Onești (de la Colegiul Tehnic „Petru Poni”) va găzdui în zilele de 21-24 aprilie 2004 o palpitantă întrecere de badminton: finala Campionatului Național pe echipe (tineret U-21) și „Cupa Romăniei” la individual. Pentru a cîștiga primele locuri pe țară vor lupta echipe de tineret din București, Craiova, Iași, Timișoara, Bacău, Onești și Cîmpina.întrecerile de la Onești se vor desfășura astfel: în zilele de 21 și 22 aprilie va fi finala Campionatului Național de badminton pe echipe tineret iar în următoarele 2 zile se vor întrece sportivii la probele individuale (simplu femei, dublu femei, simplu bărbați, dublu bărbați și dublu mixt). Gazdele, CSS Onești, și-au stabilit ca obiectiv, după cum ne-a declarat profesorul-antrenor Mircea Agapi, cucerirea titlului de campioană națională pe echipe și cel puțin trei titluri de campioni în întrecerile individuale. (Ion MORARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.