Strada Ștefan cel Mare din municipiul Bacău a fost inclusă și ea într-un amplu proiect de modernizare, realizat de Primărie. Anunțul a fost făcut de primarul Romeo Stavarache cu ocazia semnării celor trei proiecte de modernizare a infrastructuii băcăuane, în prezența lui Eduard Hellvig, ministrul Dezvoltării Regionale.
„Proiectul de modernizare a străzii Ștefan cel Mare este aproape gata. Sperăm să semnăm cât de curând și acest contract de finanțare. Odată ce și această cale de acces în municipiul Bacău va fi terminată, putem spune că am reușit să modernizăm întregul inel interior al orașului. Toate aceste proiecte însumează circa 40 milioane de euro, bani pe care nu i-am fi avut niciodată fără finanțări europene”, a declarat primarul municipiului Bacău. Pentru modernizarea străzii Ștefan cel Mare, municipalitatea ar mai avea nevoie de trei milioane de euro. Zilele acestea, Primăria Bacău a publicat deja anunțul de mediu. Publicul interesat este anunțat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Reabilitare infrastructura urbană str. Ștefan cel Mare propuse a fi amplasate în municipiul Bacău”. Informațiile privind proiectul propus pot fi consultate la sediul ARPM și la sediul Primăriei Bacău. (Ștefan POPA)
Lasă un răspuns