~3 min lectură • 0 comentarii

Sindicatele din BCR au notificat greva generala pe termen nelimitat

Redacția Ziarul de Bacău

Federatia Sindicatelor Independente (FSI) din Banca Comerciala Romane (BCR) a notificat, ieri, 12 ianuarie, managementul bancii ca incepind cu ziua de miercuri, 14 ianuarie, ora 9,00, vor declansa greva generala pe termen nelimitat – se arata intr-un comunicat al institutiei bancare. „Decizia FSI survine in contextul in care Contractul Colectiv de Munca (CCM) a expirat la sfirsitul anului trecut, iar sindicalistii nu au ajuns la un acord cu conducerea bancii pentru un nou contract” – se mai arata in comunicat.

BCR arata ca managementul bancii a formulat sase propuneri Sindicatului, „menite sa ofere angajatilor BCR un pachet salarial adecvat si sa incheie negocierile”. Ultima din aceste oferte a fost formulata vineri, 9 ianuarie. Oferta BCR pe anul 2009 prevede mentinerea majoritatii drepturilor din Contractul Colectiv de Munca pe 2008, mentionind clar ca stimulentele de vacanta si de Craciun sint legate de performantele financiare ale bancii, aceasta fiind dispusa sa stabileasca criterii de performanta impreuna cu sindicatul pentru a asigura corectitudine si transparenta, precum si o marire de salariu cu 50% din rata inflatiei pe 2008. Oferta bancii mai cuprinde angajamentul de a pastra 8.700 de angajati si extinderea retelei. Reprezentantii FSI au solicitat mentinerea prevederilor CCM 2008, cu unele modificari agreate anterior cu conducerea BCR, precum si o crestere suplimentara a salariilor cu 3%, care se adauga la majorarea cu 50% din rata inflatiei pe 2008. Reprezentanti ai BCR au declarat, pentru HotNews.ro, ca vor fi servicii asigurate in perioada grevei, precum cele de carduri si self banking. De asemenea, vor fi unitati cu 1 – 2 angajati care nu vor intra in greva si unde se vor putea face operatiuni.

Negocierile au inceput asta-vara

Din Bacau, liderul organizatiei de sindicat de la BCR, Oana Maria Kramer, spune ca in momentul in care FSI va trimite comunicari oficiale privind declansarea grevei generale acestea vor fi date publicitatii. La jumatatea lunii august 2008, angajatii BCR s-au aflat, pentru trei zile, in greva japoneza. „Impreuna cu membrii de sindicat – declara, atunci, Ciprian Ionescu, liderul FSI -, conducerea federatiei sindicale va analiza toate optiunile si variantele posibile, astfel incit, cu respectarea dispozitiilor legale, sa continuam demersurile noastre in vederea rezolvarii problemelor cu care se confrunta salariatii, fie pe calea dialogului, fie prin activitati specifice sindicale”. Salariatii BCR erau, in vara, nemultumiti de programele de lucru pentru unitatile teritoriale (retail si corporate), stabilite fara a se lua in consideratie si punctul de vedere al angajatilor. Ei atrageau, de asemenea, atentia ca multi clienti nu sint pregatiti pentru folosirea canalelor alternative, precum cele de internet banking sau phone banking. O alta nemultumire viza concedierea colectiva de care se temeau salariatii, „care va afecta semnificativ activitatea in unitatile teritoriale ale bancii, prin reducerea mai multor posturi” – cum spunea Ciprian Ionescu. Salariatii mai erau nemultumiti si pentru ca tintele, la nivel de banca, sint stabilite fara a fi consultati. Celelalte nemultumiri sint legate de „inechitatile salariale si diferentele nejustificate intre salariatii BCR”, datorita nivelului salariilor brute lunare, premierii si sporurilor aferente muncii prestate suplimentar si in zilele de repaos saptaminal.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.