• o țigăncușă de 12 ani este însărcinată în luna a opta • ea a trăit un an de zile cu unchiul său, tată a șase fete • acesta este cel de-al doilea caz de mamă-precoce înregistrat în ultimii ani la Bacău, după ce, acum doi ani, o altă țigăncușă a născut un bebeluș de 2,6 kilograme
Deși în comunitățile de rromi nașterile la vîrste precoce nu mai reprezintă o noutate, cazul unei țigăncușe de 12 ani din Săucești va da, cu siguranță, multă bătaie de cap polițiștilor și asistenților sociali de la Direcția Județeană de Protecție a Copilului Bacău. Răducanu G. este elevă în clasa a V-a la Școala 29 din Bacău și, de ceva timp, profesorii au observat că fetița începe să se îngrașe văzînd cu ochii, mai ales în zona abdomenului. Deoarece locuiește de un an împreună cu unchiul său, Jenică Răducanu, la Săucești, profesorii au solicitat ajutorul asistentului social din comună, Adrian Lepădatu, care joi a plecat la Laboratorul de Medicină Legală Bacău pentru a se stabili cu exactitate dacă fata este sau nu însărcinată.
„Am ajuns după terminarea programului, și de aceea a rămas ca fata să fie examinată azi (ieri, n.r.). Pe drum, ea mi-a spus că anul trecut ar fi fost luată de pe drum de un șofer, cu o mașină albastră, după care, în toamnă, același șofer a dus-o pe o tarla și, în schimbul promisiunii unor bani, ar fi întreținut cu ea relații sexuale”, ne-a declarat Adrian Lepădatu. Aurica, mama fetei, este însă de altă părere: „Eu sînt despărțită de bărbat de doi ani, și m-am mutat la Bacău, împreună cu cele trei fete, în timp ce băieții au rămas cu tatăl lor la Săucești. Anul trecut, prin vară, fiica mea a plecat de acasă, fără să spună nici un cuvînt. Am căutat-o la Săucești, la Jenică, unde am găsit-o cu el în pat. Fata nici nu a vrut să audă să vină acasă, iar Jenică m-a amenințat că mă snopește în bătaie dacă o voi mai căuta”, spune femeia.
Jenică Răducanu are 43 de ani, este divorțat, are șase fete, unele dintre ele avînd chiar de două ori vîrsta elevei cu care acesta trăiește. Țigăncușa de 12 ani, internată acum în Maternitate pentru că e gata să nască, susține, însă, cu mare detașare, o variantă de viol săvîrșit de un necunoscut. „Era cam imediat după începerea anului școlar, cînd s-a întîmplat. Veneam de la școală și pe drum a oprit în dreptul meu o mașină. Era un bărbat în ea și m-a întrebat dacă nu vreau să merg la cules de păpușoi că o să-mi dea bani pentru muncă. Eu am fost de acord și m-am suit în mașină. După ce am mers o bucată de drum, a oprit în dreptul unei pădurici. Mi-a dat de mîncare, mi-a dat și ciocolată și după aia m-a amenințat cu un cuțit mare să mă dezbrac și mă așez în spate la mașină. Mi-a fost tare frică și nici măcar nu am țipat, că mă amenința cu moartea”, povestește minora care se pregătește să devină mamă. Eleva în clasa a V-a își continuă destăinuirile cu ușurință și singurul lucru care o mai înspăimîntă acum este doar durerea nașterii.
„După viol nu am povestit la nimeni ce am pățit și am mers la școală pînă zilele trecute, cînd doamna dirigintă m-a întrebat de ce am burta așa mare. Dînsa s-a dus la Poliție și a spus acolo că m-a violat moșu’ la care stau acuma, da’ nu-i adevărat. El îmi este ca un tată. Singurul care a vrut să se lege de mine, dar de la care am fugit, a fost celălalt moș al meu, de pe mamă, Vasile Măgureanu”, mai spune G. Răducanu. Pentru că nașterea e aproape, fetița care pînă mai ieri stătea în bancă printre copii de clasa a V-a s-a gîndit și ce va face după ce copilul va veni pe lume. „Nu-l cresc pentru că nu știu cum. O să mă întorc la școală, iar copilul am să-l las la leagăn”, spune ea cu seninătate.
Pentru că scenariul fetiței nu i-a convins pe polițiștii din Săucești, ei urmează să întocmească pe numele lui Jenică Răducanu un dosar penal, sub acuzația de întreținere de relații sexuale cu o minoră. Ieri, polițiștii au condus copila la Laboratorul de Medicină Legală, unde medicii au stabilit că ea este gravidă în 30 de săptămîni. Cercetările în acest dosar sînt însă foarte delicate, avînd în vedere că este greu de stabilit, pe bază de declarații, paternitatea copilului care urmează să se nască, iar costurile efectuării unui asemenea test sînt imense pentru veniturile celor implicați în această telenovelă.
Cazul Geaninei Răducanu nu este unic pentru medicii băcăuani. Acum doi ani, o fetiță tot de 12 ani a născut un copil perfect sănătos, în greutate de 2,6 kilograme. Luminița Stănescu era o țigăncușă din cartierul Șupan din Comănești și a născut prin cezariană. Spre deosebire de fata din Șerbănești, Luminița era total analfabetă, și trăia de doi ani cu Mihai Stănescu, tot un țigan, de 20 de ani, și cu care și-a început viața sexuală la vîrsta de opt ani. (Florin CRĂCIUN, Cezara DUȚĂ)
Lasă un răspuns