Joi, 17 ianuarie, îl vom serba pe Sfântul Antonie cel Mare, unul dintre cei mai cunoscuți pustnici din istoria Bisericii. Sfântul Antonie era originar din Haracleopolis, din Egiptul de Sus. A învățat din copilărie credința în Hristos. La vârsta de douăzeci de ani, în urma morții ambilor părinți, a rămas moștenitorul unei impresionante averi.
Auzind într-o biserică Evanghelia prin care Mântuitorul l-a învățat pe tânărul bogat calea mântuirii, a împărțit toată avuția săracilor și s-a dus în mănăstire. În scurt timp, s-a retras în pustie, și după două decenii de rugăciune, învățat de Dumnezeu, s-a reîntors între oameni. „Nimic din lume să nu cinstiți mai mult decât dragostea lui Hristos. Ostenelile de aici se vând cu preț veșnic.
Oricât ar fi greu, să nu ne întristăm ca și cum am pieri, să îndrăznim și să ne bucurăm ca niște mântuiți, că Dumnezeu este cu noi”, spunea el. În timpul prigoanelor contra creștinilor, venea în Alexandria împreună cu ucenicii săi, mărturisindu-l pe Hristos, dar Dumnezeu a rânduit ca el să fie cruțat. Cînd Constantin cel Mare i-a cerut sfatul, Sfîntul Antonie l-a rugat să fie iubitor de oameni, de dreptate și de cei săraci.
Marele pustnic a trăit o sută cinci ani, făcând numeroase minuni și ajutând pe toți cei care îi căutau. Mormântul lui nu este cunoscut de nimeni. Viața i-a fost scrisă de Sfântul Atanasie cel Mare și a fost tradusă și în limba română, într-un volum din colecția „Părinți și scriitori bisericești”.
Lasă un răspuns