Societatea Rafo Onesti reia, astazi, 2 februarie, in plin lucrul la programul de modernizare a instalatiilor. Aproape 900 dintre cei 1.300 de salariati ai societatii se intorc, astfel, la locurile de munca, dupa o pauza de doua luni. Acum doua saptamini au revenit, insa, la lucru, primii 350 de salariati, cei de care era absoluta nevoie – dupa declaratia liderului sindicatului Rafinorul, Ion Marian. Pe tot parcursul perioadei de semiconservare a instalatiilor, salariatii au beneficat de salarii si de celelalte drepturi cistigate prin negocierea contractului colectiv de munca. Decizia administratiei de a face pauza de doua luni are la baza rezultatul procesului de reorganizare judiciara si tegiversarea procesului de pe rolul Tribunalului Brasov cu privire la Programul de reorganizare judiciara, in speta tergiversarea sentintei finale, care au dezamagit actionarul majoritar. Pentru a se evita degradarea utilajelor, dar si alte probleme care tin de siguranta acestora si a salariatilor pe timp de iarna, toate instalatiile din Rafo au fost inertizate si mentinute sub presiune cu azot, prin utilizarea gazului produs de noua instalatie de azot din rafinarie.
Intre timp, ultimul termen in procesul de la Brasov a adus o noua unda de speranta rafinorilor, pentru ca instanta nu a mai dat satisfactie pretentiilor creditorilor Rafo si se asteapta pronuntarea hotaririi. Programul de modernizare la care se lucreaza acum, bazat pe o investitie de peste 350 de milioane de euro, se va incheia in toamna acestui an. „Administratia Rafo, cu acordul investitorului, a lansat cel mai greu si complex program de modernizare si investitii aplicat la nivelul societatii dupa 1980 – a precizat Ion Marian. Prin proiect si noua tehnologie, Rafo va renunta la productia de benzina, produs excedentar pe piata interna si externa si va produce, dupa modernizare, motorina, gaze pentru chimizare si produse aromate”. (Petru DONE)
Lasă un răspuns