„Pinguinii” pot să înceapă fiesta: la anul vor juca în divizia C. Ultima etapă a diviziei D a adus în contul formației antrenată de Florin Pavel o nouă victorie, 3-0 cu Măgura Tg. Ocna, trei puncte care confințesc promovarea acesteia în eșalonul trei. La polul opus al clasamentului, situația este la fel de clară, meciurile care mai sînt de jucat neputînd schimba nimic din acest punct de vedere. Astfel, AS Hemeiuși și Flamura Roșie Sascut încheie plutonul formațiilor din divizia D, ultima fiind nevoită să joace un turneu de baraj cu ocupantele locurilor doi din cele două serii ale campionatului „Onoare” pentru a vedea unde va evolua anul viitor. Amintim că din ediția 2005-2006, divizia D va avea 16 echipe, pe lîngă cele două cîștigătoare ale seriilor din „Onoare” urmînd să joace aici și cîștigătoarea turneului de baraj amintit. Rezultatele complete ale etapei: Acvila Bacău – FC Comănești 7-0, AS Hemeiuși – Altfel REI Bacău 2-1, Avîntul Răcăciuni – Recolta Ardeoani 2-0, Voința Podu Turcului – Flamura Roșie Sascut 3-1, Willy Bacău – Măgura Tg. Ocna 3-0, înfrățirea Ghimeș – Aerostar II Bacău 2-4, Petrom Zemeș – Consart Dinamo Bacău 6-2. (Eduard CUCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.