Auditul intreprins de o echipa a Comisiei Europene la Agentia de Plati si Interventie (APIA) Bacau s-a incheiat cu un rezultat pozitiv. Acesta a fost comunicat la sfirsitul saptaminii trecute – ne-a informat directorul Centrului judetean Bacau al APIA, Ioan Melinte – si i-a determinat pe membrii echipei de auditare sa renunte la cel de-al treilea judet controlat, care era, dupa Suceava si Bacau, Buzaul.
Tema auditului a fost activitatea pentru aplicarea Planului anual de furnizare de produse alimentare pentru cele mai defavorizate persoane, care se aplica si in Romania. Aplicarea „Planului european de ajutoare alimentare” presupune derularea unei proceduri de achizitie publica in conformitate cu reglementarile europene specifice schemei de furnizare de alimente din stocurile de interventie pentru persoanele cele mai defavorizate din Uniunea Europeana si a legislatiei nationale privind achizitiile publice. „Am fost convins de acest rezultat – ne-a declarat Ioan Melinte -, pentru ca stiu cum ne-am facut treaba in acest program. Am avut puncte de lucru, in acest sens, in fiecare localitate si am colaborat bine cu Directia pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala si cu alte institutii”. Inainte de a incepe auditul, membrii echipei au avut prilejul sa cunoasca grupul de lucru de la APIA Bacau, prilej cu care le-au fost oferite si primele informatii despre sucursala si despre judetul Bacau”.
In judetul Bacau au intrat in acest program 58.595 de persoane, pentru care au fost distribuite, anul trecut, 362.584 de kilograme de zahar si 1.174.047 de kilograme de faina alba. Alimentele au fost distribuite gratuit, catre pensionarii din agricultura, catre centrele rezidentiale si alte institutii similare. Comisia vrea sa vada, acum in ce conditii au fost distribuite alimentele, cum au fost transportate si unde au fost depozitate – daca au fost respectate normele de securitate alimentara impuse de Uniunea Europeana si daca depozitele alese sint autorizate. (Petru DONE)
ELA a zis
Felicitari!