Neculai Diaconescu, în vîrstă de 31 de ani, din comuna Ardeoani, a fost transportat miercuri la Spitalul Moinești, după ce în aceeași zi a primit mai multe lovituri cu copita de la un cal. Conform diagnosticului, Diaconescu s-a ales cu multiple contuzii și plăgi, iar la brațul drept cu un traumatism forte ce a necesitat aplicarea unui aparat ghipsat. Tot în aceeași zi, Dorel Nicodin, de 37 de ani, din comuna Asău, conducea cu viteză o căruță, cînd într-un moment de neatenție, a scăpat de sub control caii. Atelajul s-a dezechilibrat și a produs căderea căruțașului care, în contact cu carosabilul, a suferit politraumatisme atît la cap, cît și pe corp. El a ajuns de urgență la spitalul moineștean, unde fost supus unor intervenții chirurgicale. (Mihai VIERIU)
Lasă un răspuns