Nu se vede pentru că e vacanță, dar la Știința se lucrează din greu pentru ca programul de pregătiri să înceapă fără probleme. Campania de transferuri s-a încheiat. Au venit Martin Johannson, Michelin Celestin și Vladimir Rusia, au plecat Ionuț Georgescu, Marius Novanc, Bogdan Voica și Sylvester Liszkai. Dar asta e ceva de suprafață. Programul de pregătiri, pregătit în „subsolurile”clubului va fi foarte important, în strădania vicecampionei de a se clasa în 2014 pe unul dintre primele două locuri. Se anunța un campionat mai echilibrat decât precedentul, Tg. Jiu, Timișoara, Dinamo și Turda anunțând pretenții la podiumul deținut de Constanța, Știința și Odorhei. Asta pentru a nu mai spune că Suceava, Reșița și revenita Minaur Baia-Mare sunt în stare de orice. Așadar, cum te pregătești, așa joc și așa rezultate ai. „Dușmanii” vor specula în campionat orice greșeală din pregătiri.
Mai bine în vecini
Știința nu va mai participa la unul dintre cele trei turnee de pregătire pe care le avea în programul verii. Este vorba despre ultimul, cel ce va avea loc în Elveția, iar pentru Știința urma imediat după cel de la Baia-Mare. „Voi încerca să găsesc două sau trei meciuri în Ungaria sau cu echipe din vestul țării, imediat după turneul de la Baia-Mare”, a mai anunțat managerul Științei Municipal Dedeman Bacău, Puiu Ciobanu. „Voi anunța din timp și partea elvețiană, pentru a găsi o echipă care să ne înlocuiască. Analizând mai bine calendarul nostru de până la începerea campionatului, am tras concluzia că turneul din Elveția nu ne-ar fi ajutat foarte mult în pregătire, nu atât cât să merite cheltuiala și drumul”, a mai spus Ciobanu. „După turneul din Elveție este programat un meci foarte important, cel cu HCM Constanța din Supercupa României. Va fi, într-adevăr, un test concludent, împotriva unei rivale. Trebuie spus că la București se fac pregătiri intense pentru acea zi, 7 septembrie, care va fi una a întregului handbal românesc. În aceeași zi se va desfășura și meciul Supercupei la feminin, dar și câteva meciuri de juniori”, a detaliat managerul. Reamintim, Știința mai are în calendar Cupa Municipiului Bacău (9-11 august) și turneul de la Baia-Mare (23-25 august).
Probleme cu stranierii
În privința chestiunii arzătoare la Știința – prezența a cinci străini în lot, în condițiile în care FR Handbal a limitat la trei -, Puiu Ciobanu are semnale că situația se va îndrepta întrucâtva: „Deoarece mai sunt cereri și de la alte cluburi importante, e foarte probabil că vor fi admiși cinci în lot și pe foaie, dar numai trei în teren. E bine și-așa, decât să ții doi în tribună. Sinceri să fim, fără străini în echipă nu putem face față onorabil în cupele europene. Este vorba și despre atitudinea lor profesionistă, care să-i molipsească și pe jucătorii autohtoni. Nu e suficient să ai la mână o țidulă cum că ești profesionist, trebuie să te și comporți ca atare”. Pentru ca această regulă – 3 plus 2 -, să fie adoptată, mai este nevoie însă de o întrunire excepțională a Comitetului Director al LPH.
Nașterea satelitului e așteptată săptămâna aceasta
O altă problemă în curs de rezolvare la Știința – înființarea echipei a doua -, Puiu Ciobanu a căzut în principiu de acord cu Gabriel Lupu, directorul CSM Bacău 2010, pentru a primi echipa și a o înscrie în Divizia A, în condițiile în care Liga Profesionistă a renunțat la crearea campionatului de tineret-rezerve. Actele ar putea fi semnată în această săptămână. În fapt, se va face un transfer în sens invers, deoarece CSM 2010 a luat locul fostei Știința II în Divizia A. „Vor fi păstrați însă doar jucătorii care pot face performanță și chiar și dintre aceștia vom împrumuta la alte echipe de LN sau Divizia A, pentru a le da meciuri în picioare. Am identificat până acum opt, care vor face pregătiri și cu prima echipă a Științei. Ar mai fi fost și Macovchin, dar el nu și-a luat cetățenia română, așa că nu va intra în vederile noastre pentru LN”. Antrenorul preconizat pentru Știința II – dacă se va înființa și nu va rămâne la CSM 2010 (există și această posibilitate) este Bogdan Voica, cel care a renunțat la contractul de jucător cu Știința Municipal Dedeman Bacău.
Peter KELMANN
Lasă un răspuns