Un bărbat cu dublă cetățenie a fost prins la furat într-un supermarket din municipiul Bacău. Serghei M., de 33 ani, a furat mai multe produse, le-a ascuns în buzunare și a trecut de casa de marcat fără să le plătească.
Întreaga operațiune a fost surprinsă de camerele de supraveghere, iar agenții de pază l-au monitorizat pe individ până la ieșirea din magazin. Serviciul de pază a apelat la ajutorul unui echipaj de jandarmi pentru a face controlul corporal asupra bărbatului reținut și pentru a-l legitima. O patrulă de siguranță publică a răspuns solicitării, iar la fața locului au aflat că Serghei M., de 33 ani, are dublă cetățenie, moldovenească și română, locuind în prezent în municipiul Bacău. „Bărbatul – spune mr. Sebastian Crețu, ofițer de relații publice în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Bacău – a profitat de aglomerație și a furat din magazin produse electrice și alimentare, pe care le-a ascuns în buzunarele pantalonului. Prins în flagrant, jandarmii au întocmit pe numele lui un dosar penal pentru furt calificat. Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău, iar prejudiciul, în valoare de 214 lei, a fost recuperat, iar bunurile au fost predate reprezentantului magazinului. (Ramona IONESCU)
Lasă un răspuns