De cind se stiu, romanii s-au confruntat cu nenumarate crize care i-au stopat, ori chiar i-au dat inapoi din drumul lor catre devenirea spre identitate, civilizatie si prosperitate spirituala si materiala. Pina in urma cu douazeci de ani am acuzat, timp de aproape cinci decenii, criza de sistem politic, cu efectele sale nocive si distructive pe planul normalitatii complexe. Astazi, presedintele tarii ne spune ceea ce stie cam toata lumea: traversam si sintem obligati sa suportam impactul crizei economice globale, care ne loveste acolo unde ne doare cel mai rau tocmai cind credeam ca ne-am luat avint spre valorile si ofertele civilizatiei occidentale, ce se clatina ea insasi sub efectele recesiunii la fel de nemiloase ca cea din urma cu aproape opt decenii. In ce ne priveste, seful statului nu a avut nici o retinere in a creiona cu exactitate starea de fapt care ne defineste in aceste momente: avem nevoie de actiuni urgente si coerente pentru a evita crizele care ne ameninta din toate directiile, in contextul evolutiilor rapide spre reculul economic si social. In primul rind, crizele de incredere si de reprezentativitate, cu trimiteri exprese catre guvernare, justitie, educatie, sanatate publica, administratie, protectie sociala, responsabilitate institutionala. Dar sa nu ne impacienta, ci sa raminem calmi, ne indeamna presedintele; criza economica ofera un risc, dar si o sansa pentru reformarile structurale ale statului, insa pentru asta avem nevoie de o coalitie transparenta la guvernare, sublinia acelasi personaj in discursul de criza rostit in fata Camerelor reunite ale Parlamentului. Iar iesirea din criza trebuie facuta cu costuri cit mai mici, impartite echitabil. Cu alte cuvinte, am zice noi, si opinca, dar si vladica trebuie sa simta si sa se comporte in acelasi fel, renuntind atita cit este nevoie la privilegii si tratamente discriminatorii. Ceea ce ma indoiesc ca s-ar putea intimpla, pentru ca una e sa dai cu biciul si cu totul altceva sa-i simti sfichiul pe spinarea dezgolita. Dar a cere nu e deloc greu. A da, inseamna cu totul altceva. Si nu se poate sti cum vor arata, in final, deconturile crizei actuale.
Cu exact douazeci de ani in urma, presedintele Nicolae Ceausescu anunta, in cadrul sesiunii triumfaliste a Marii Adunari Nationale, plata integrala a datoriei externe, vreo zece miliarde de dolari. Romanii se asteptau, si pe buna dreptate, ca viata lor sa cunoasca o intorsatura benefica radicala, dupa ani de privatiuni, eforturi supraomenesti si lipsuri de tot felul. Nu s-a intimplat asa. Totul s-a dovedit o cacealma propagandistica si de fatarnicie diabolica fata de un popor caruia i se distribuise rolul de marioneta inr-un decor aparent democratic. Presedintele de-acum ii consulta pe aceiasi romani asupra unor oportunitati majore pe care tot ei vor fi chemati sa le sustina, sugerind necesitatea angajarii unui important credit extern, calibrat de catre specialisti la 15 – 20 de miliarde de euro. Asadar, am fost, sintem pusi in fata a doua stiluri de abordare, cu efecte identice: bogati, intr-o saracie lucie. Cu aceeasi miza -capcana: atitudinea responsabila si participativa, la care face apel presedintele Traian Basescu. Desi se stie foarte clar: deciziile majore se aplica cu noi, dar mai ales fara voia noastra. Principiul majoritatii, ca si cel al asumarii prin pasarea raspunderii ramin doar o formula de criza. Ce se potriveste perfect starii actuale in care ne aflam, de fapt o repetare ciclica a acestui sindrom de care nici ca reusim sa scapam.
Lasă un răspuns