Clasa politica romaneasca a reusit – inca odata! – sa arate lumii intregi cit de originali sintem. S-a pornit un intreg valmasag de opinii si controverse pe marginea unui posibil imprumut acordat cu voie de la FMI inainte de a sti citi bani ne trebuie! N-avem o strategie de combatere a crizei economice, nu avem proiecte de mari de investitii, nu avem programe sociale sau educationale, insa ne-a casunat sa ne indatoram (asa, de amorul artei) ca sa avem niscaiva banuti la tescherea daca va fi nevoie… Nu sint eu vreun mare specialist in finante internationale, insa am bunavointa ca sa ma informez. Vineri, pe internet, citeam o analiza semnata de un detinator al Premiului Nobel pentru economie. Domnul in cauza nu are rude in Romania si nici in alta tara din Europa de Est. Nu este actionar la firmele care desfasoara activitati in aceasta zona si nici nu are de gind sa-i ia averea lui Gigi Becali. Cu toate astea, in articolul sau si-a exprimat nedumerirea fata de hotaririle intempestive ale unor guverne precum cel de la Bucuresti pentru a contracta credite de la FMI. Exista numeroase autoritati in domeniul economic din aceasta lume care considera nu doar inutil, ci de-a dreptul periculos un imprumut de zeci de miliarde de euro de la FMI. In conditiile in care nici cele doua partide de la guvernare nu au ajuns la o viziune comuna in ceea ce priveste necesarul de resurse financiare pentru Romania, ce Dumnezeu negociem cu institutiile internationale?! Comisoanele pe care le vor incasa unii sau altii? Contractele paguboase (precum Bechtel) de care vor profita cine stie ce companii din Vest? Intr-o familie de oameni normali si gospodari, intii se stabileste prioritatea, apoi se cauta banii. Se apeleaza la rude, prieteni, la economii, abia in final se contacteaza vreun camatar sau vreo banca. Ideea ca „imprumutul este o centura de siguranta” pentru vremurile care vor veni este falsa. Inseamna ca vom plati dobinzi si comisioane de consultanta pentru niste bani pe care nu avem de gind sa-i cheltuim. Cel putin asta ne sugereaza atit presedintele tarii (mare fan al indatorarii!) si Guvernatorul BNR.
Nebuloasa in care s-au afundat discutiile cu Banca Mondiala, FMI si Comisia Europeana devine din ce in ce mai deasa. Saptamina trecuta, Banca Europeana a anuntat ca imprumuta FMI cu niste miliarde de euro pentru a completa fondul din care se vor da creditele pentru statele care cer ajutor. Adica noi, romanii, platim anual o cotizatie de un miliard de euro la Uniunea Europeana, iar o institutie a acesteia – Banca Europeana – da Fondului Monetar bani ca sa ni-i dea noua cu camata! Personal, nu inteleg logica unui asemenea mecanism. Cine-i hotul? Cine-i prostul? Cita vreme nu se spune clar pentru ce avem nevoie de atitia bani de la straini, ma simt pacalit. Am impresia ca exista interese ale caror sensuri imi scapa. Specialistii spun ca leul se afla in proces de stabilizare (ba chiar de apreciere), iar economia nu da semne de colaps (nu prea are ce sa mai dea faliment pe la noi…). In asemenea conditii, motivele pentru a ne da pe mina celor de la FMI sint neclare si provoaca ingrijorare. Cred, mai degraba, ca avem de-a face cu o crasa incompetenta guvernamentala ale carei efecte dezastruase vor fi aminate, cu ajutorul banilor straini, pentru doi – trei ani (cit sa treaca realegerea lui Basescu), pina ce oamenii vor mai uita de promisiunile neonorate ale politicienilor… Numai ca – atentie! – ei se imprumuta si noi platim!
Ovidiu a zis
Un editorial foarte argumentat . Si un rationament corect si echilibrat . Sa asteptam raspunsul guvernantilor la aceste excelente intrebari ale d-lui Stefan Radu .