Sute de reclamații ajung în fiecare an pe adresa Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Bacău. De cele mai multe ori, petiții sunt reale, ele reclamând situații adevărate. Însă, printre acestea se regăsesc și câteva reclamații amuzante, care de multe ori frizează penibilul.
Protecția Consumatorilor primește reclamații prin poștă, prin fax, pe e-mail, chiar și telefonic, de la anonimi. Numai în prima jumătate a acestui an au fost recepționate și procesate aproape 600 de petiții. „Este o mare problemă – spune spune Alin Năstasă, directorul CJPC Bacău -, pentru că, dacă, de exemplu, primim prin poșta electronică o reclamație, de multe ori nu ni se furnizează toate datele, nu ne oferă documentele probatorii, nu mai zic de identitatea petiționarului ș.a.m.d. Or, dacă e vorba în petiție de alimente expirate sau alterate nu putem să ne permitem să nu verificăm. Însă, de multe ori, petițiile nu se încadrează în sfera obligațiilor noastre”.
Povești aiurite…
Bunăoară, o astfel de reclamație a sosit din partea unui băcăuan care se plângea că operatorul de telefonie refuză să-i accepte portarea numărului în altă rețea. La o verificare mai amănunțită, comisarii Protecției Consumatorilor au descoperit că acel consumator nici măcar nu avea scoasă cartela telefonică din ambalaj. Un alt consumator s-a plâns instituției că nu a fost lăsat de agenții de pază să fumeze o țigară electronică în incinta unui magazin, în vreme ce altul era nemulțumit că administrația Cimitirului central îl taxează, deși tatăl acestuia fusese veteran și ar fi trebuit scutit de „taxe”. „Altcineva era nemulțumit că i-am trimis raspuns în scris acasă. Bașca, ne-a mai și amenințat că vine și ne aruncă de pe geam”, a completat directorul Năstasă.
…și reclamagii de profesie
Printre consumatorii nemulțumiți se numără și reclamagii de profesie care pur și simplu bombardează Protecția Consumatorilor cu tot soiul de petiții. Aceștia nu merg în magazine pentru a achiziționa vreun bun, ci pur și simplu pentru a căuta produse la care să găsească un defect ce să-l poată reclama. „În urmă cu două-trei săptămâni – mai povestește directorul Năstasă -, un cetățean care cumpărase un telefon de la un hypermarket, care mai avea puțin timp până să expire, fapt pentru care dispozitivul a și fost scos din garanție, a reclamat că nu avea manual în limba română. La verificarea noastră s-a adeverit că telefonul nu avea așa ceva, și, prin urmare, am amendat firma. Însă, nu poți să nu observi că acești consumatori, pe care, de altfel, îi vedem foarte des pe la noi, o fac din plăcere sau poate din obișnuință ori alt motiv mai puțin în regulă”. De regulă, reclamagiii de profesie sunt pensionari, însă printre ei se află și persoane de vârstă mijlocie care frecvent bat la ușile Protecției Consumatorilor cu jalba în proțap. Indiferent de ce natura plângerii făcute, reclamangii trebuie să primească un răspuns de la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului. În plus, conducerea instituției insistă asupra necesității existenței unui bon fiscal sau a oricărei dovezi de plată care să susțină plângerea, pentru ca sesizările să fie înregistrate, iar cazul analizat.
Ghita a zis
Buna am si eu o intrebare,am loat o mare teapa de la o firma de la brasov,mam inscris sa plec in Germania am platit200de euro cu motivul ca in 3saptamani am sa plec cum as putea sami optin si eu bani inapoi???????????Se mai poate potine??????????Cui trebuie sa ma adresesz si ce acte trebuie sa fac?????????AAstept raspuns urgent daca se poate,va multumesc din suflet.