Zeci de asistenti medicali se perinda zilnic pe la sediul administrativ al Spitalului Judetean de Urgenta (SJU) Bacau, interesati fiind de cursuri de specialitate. Ce-i drept, nu e interesul atit de mare pe cit le sint necesare creditele acumulate in urma sustinerii cursurilor respective. De exemplu, medicii stomatologi trebuie sa acumuleze anual cel putin 40 de credite pe an. „In stomatologie, la fiecare cinci ani se reinnoieste autorizatia de libera practica. Ea se vizeaza anual, insa, la cinci ani, un medic trebuie sa acumuleze 200 de credite. Acestea se string din cursuri si seminarii de specialitate, sustinute de medici recunoscuti”, spune dr. Geanina Costache, medic Stomatolog. In cazul asistentilor, majoritatea prefera ca aceste cursuri sa se desfasoare pe plan local, scutind astfel deplasarea, cazarea si masa. „Vin zilnic persoane care se intereseaza de cursuri. Majoritatea sint tineri care vor sa se specializeze. Noi depindem insa de profesorii si medicii care sustin astfel de cursuri. De multe ori, ne anunta cu citeva zile inainte tema, data si subiectul dezbaterilor”, spune Natalia Jicmon, purtator de cuvint la SJU Bacau. (Ramona IONESCU)
gabi a zis
ar trebui sa se oganizeze mai multe cursuri ,pt a se acumula acele credite .la numarul mare de asistenti nu se poate sa se organize doar unul sau doua la 2,3 luni .noi avem nevoie de cursuri pt a acumula acele credite.
ar trebui sa se sesizeze cineva in acesta privinta.