~3 min lectură 0 comentarii

Elevi, studenți, profesori, agenți economici și autorități locale au participat la „Caravana carierei” în Bacău

Redacția Ziarul de Bacău

La sala mare a Palatului Administrativ din Bacău a avut loc recent întâlnirea reprezentanților Blocului Național Sindical (BNS) cu elevi, studenți, profesori, agenți economici și autorități publice locale bacăuane, în cadrul proiectului european „Caravana carierei”.

even.caravana

Proiectul are ca obiectiv promovarea susținută a angajamentului de inserție pe piața muncii a viitorilor absolvenți de liceu. Al doilea obiectiv este promovarea parteneriatului între organizațiile relevante pentru facilitarea tranziției de la școală la viața activă.

„Dacă nu facem acest lucru acum, piața muncii din România nu va avea viitor – a declarat Dumitru Costin, președintele BNS. Dacă nu avem grijă de tineri, sistemul de securitate socială va fi pus serios sub semnul întrebării. Orice loc de muncă câștigat pentru un tânăr înseamnă mai multă stabilitate socială pentru pensionari. Am identificat o listă lungă de entități care pot avea o contribuție la inserția tinerilor. Vrem să le aducem laolaltă, să le învățăm să lucreze împreună și să creăm un sistem care să fie simplu și ușor de utilizat, o platformă care să le ofere tinerilor informații și sprijin”. Proiectul a prezentat interes pentru bacăuani, în sală fiind prezenți și reprezentanții Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă, Direcției Județene pentru Sport și Tineret, Camerei de Comerț și Industrie, ai unor organizații sindicale și patronale, precum și ai structurilor Ministerului Afacerilor Interne. „Rețeaua partenerială pentru susținerea tinerilor care să implice toți factorii decidenți în domeniu, dar și viitorii beneficiari direcți – tinerii, este un concept aplicat în județul Bacău prin parteneriatul activ între autoritățile publice, agenți economici, unități școlare preuniversitare și universități – a declarat Carmen Cioltan, purtător de cuvânt la Instituția Prefectului – Județul Bacău. Vorbim acum de o coeziune a acestor parteneriate locale și prin reglementări legale, de un program unitar care să fie coordonat de guvern prin ministerele de resort. Trebuie să activăm toate forțele într-un efort unitar care să aibă un singur scop: valorificarea tinerilor în România”.

Implementat de Blocul Național Sindical, în parteneriat cu Universitatea Româno-Germană din Sibiu, SC Technical Training SRL și Mesogeiako Symvouleftiko Systema SA, proiectul are deja 11.000 de beneficiari și își propune să creeze o Rețea de Centre Regionale pentru Dezvoltarea Carierei, unde se va oferi consiliere suport pentru tineri și o platformă care va permite elevilor să obțină informații intrând în rețea, dând un telefon sau deplasându-se la unul dintre cele opt centre regionale. (Ștefan POPA)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.