~3 min lectură 1 comentariu

Regal gastronomic și degustare de vinuri la Royal Garden

Redacția Ziarul de Bacău

Centrul de evenimente Royal Garden, din Bacău, va fi, pe 13 septembrie, gazda unui regal gastronomic prezentat de cunoscutul Chef Sidia Sissoko, unul dintre protagoniștii emisiunii tv „MasterChef”. Chef Sissoko va prepara, pentru participanți, un meniu special, de înaltă ținută, care va fi acompaniat, cum se cuvine, de o degustare de vinuri din Republica Moldova, aduse de firma Chateau Vartely, prin importatorul său din România, Logidis Import Export. Și, pentru că bucatele împărtești și vinul nobil au alt gust dacă pornește muzica, la Royal Garden vor veni, pentru aceeași seară gastronomică, Trupa Iulian Canaf, Excentric Band, și solistul Ionuț Galani cu trupa lui, împreună cu dansatorii de la Asteria.

even.vin

Totul – spun organizatorii de la EBC Event – va dura nu mai puțin de șase ore, timp în care maestrul Sissoko va semna, în menu, preparate precum Amouse Bouche (Gratin dauphinois cu roșii uscate la soare, Mix de salate cu anchoa și parmesan, Bărcuțe de andive cu brânză de capră, nuci, piersică și sos dulce-acrișor, Saint Jaque grille cu sos de unt și lamiae, Tzatziki sferificat reinterpretat – varianta gastronomie moleculară). Antreul va fi, la masă, un Mousse din piept de curcan cu teriyaki in panko cu două dip-uri (sos de curry și sos de ardei copt) cu pastel de verduras, felul principal va fi, în varianta 1, un confit din pulpă de rață cu sos de sfeclă roșie, mere și vin roșu cu ratatouille, iar în varianta 2 Somon cu sos de șofran și piure de mazăre. La desert, în varianta 1 va fi servit un Moelleux au chocolat și culis de fructe de pădure și piper roșu, cu înghețată în diverse sortimente, iar în varianta 2 tartă de lămâie cu busuioc și piper roșu.

Accesul la eveniment se face pe bază de carte de vizită (necesară pentru tombola cu cinci cadouri care conțin un set de două vinuri la alegere și un sort de bucătărie ales și cu signature Chef Sidia Sissoko) și pliantul menu, care ține loc de bilet și care poate fi cumpărat cu 189 de lei de persoană.
La fiecare două persoane, însă, Logidis Import-Export și Chateau Vartely oferă, gratuit, o sticlă de șampanie cu un cupaj format din Chardonnay, Sauvignon Blanc și Aligote demisec. „Bulele de gaze – susțin organizatorii – dau o minunată senzație de flori și citrice și un gust dulce de fructe. Culoarea auriu-pai oferă eleganță spumantului, un element de neînlocuit la orice sărbătoare”.
Regalul de la Royal Garden începe de la ora 18,00. (Petru DONE)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

1
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. a
    ana
    5 septembrie 2013, 05:01
    0

    De banii aceia mananc o saptamana cu toata familia!

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.