Aceasta rubrica evidentiaza cele mai bune rezultate, cele mai importante
actiuni si cele mai mari efecte pe care o societate comerciala, o organizatie
sau o institutie, chiar si o personalitate sau alta, le-au obtinut sau le-au
produs pe parcursul unei saptamini in judetul Bacau. Facem, saptaminal, de
simbata pina vineri, o selectie a celor mai importante evenimente
economice ori social-politice cu efect asupra dezvoltarii economice a
judetului mai ales in aceasta perioada critica economic si financiar. Asadar, pentru perioada 14 – 20 martie:
1. Excelenta Sa, Debashish Chakravarti – Ambasadorul Indiei la Bucuresti – Pentru interesul aratat in stabilirea de relatii economice intre comunitatile oamenilor de afaceri din Bacau si India. Excelenta Sa a fost, recent, oaspetele Bacaului.
2. Inter Tour Bacau si Olimp Turism Iasi – Pentru lansarea, impreuna, in premiera in aceasta formula in zona Moldova, a ofertei turistice pentru sezonul de vara 2009 si a seriei de charter autocar „Moldova” pentru Croatia si Insula Corfu.
3. Consiliile locale Slanic Moldova, Tirgu Ocna, Darmanesti si Oituz – Pentru constituirea Asociatiei de Dezvoltare Economica Locala „Moldova”, prin care se va acorda asistenta, consultanta si consiliere persoanelor fizice si juridice din cele patru localitati in probleme sociale, economice si culturale.
4. Pambac Bacau – Pentru rezultatele financiare ale anului 2008 si pentru programele de promovare a brandurilor companiei in acest an.
5. Deputatului Valerian Vreme – Pentru lansarea declaratiei politice „Onesti – relansare in criza”, prin care propune relansarea complexului petrochimic de la Borzesti prin acordarea de facilitati specifice parcurilor industriale si implicarea financiara a statului in functionarea intreprinderilor de pe aceasta platforma industriala. (Petru DONE)
Lasă un răspuns