~4 min lectură 2 comentarii

LAPAR, opozantul

Redacția Ziarul de Bacău

Editorial.done1

Petru DONE

Puterea care conduce țara, de orice grad și de orice culoare ar fi ea, simte, de câțiva ani, că are în materie de agricultură un opozant permanent: LAPAR – Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România. Am ajuns la această concluzie treptat, după repetate discuții cu președintele și cu vicepreședintele Ligii, Laurențiu Baciu și Daniel Ciobanu – fermieri din județul Bacău, după ce i-am însoțit de mai multe ori pe membrii organizației la conferințele naționale sau la manifestările de protest din Capitală.

LAPAR a apărut mai de fiecare dată pe rol de „Gică-Contra”, pentru politicieni, pentru miniștri sau oficialii din instituțiile agricole naționale sau europene, iar scânteile nu s-au lăsat așteptate. Toate acestea au băgat oficialii, autoritățile statului în stare de alertă, iar la Conferința Națională a Ligii, din primăvara trecută, spre deosebire de evenimentul similar din 2012, când agricultorii au fost tratați cu flit, la tribună au apărut și ministrul de resort, dar și președintele Traian Băsescu și chiar comisarul european Dacian Cioloș. „Așa nu se mai poate!” – a fost mesajul fermierilor din LAPAR, iar diriguitorii statului au înțeles.

Tensiunile nu s-au potolit, însă, numai prin atât. LAPAR rămâne ferm pe poziții față de politicile agricole și, mai ales, față de modul de aplicare a lor și iese „pe post”, prin toată media, cu declarații șoc, fulminante, tăioase, poate chiar belicoase. „LAPAR acuză Ministerul Agriculturii de dezastrul recoltei 2013” – sună cel mai recent titlu din presă, după ultima conferință de presă ținută de Laurențiu Baciu. Fermierii acuză prețurile extrem de mici cu care a fost cumpărată recolta de grâu, comparativ cu ceea ce s-a petrecut în restul Uniunii Europene, și îl găsesc vinovat pe ministrul Agriculturii, care, cu declarațiile sale, a produs o pagubă bugetului de 2,5 miliarde de euro. Mai mult, LAPAR susține că Ministerul Agriculturii dă acte normative care duc la ingerința statului în activitatea privaților, astfel încât „clientela” să fie servită.

Preşedintele LAPAR a atras atenția și asupra altor decizii luate de Ministerul Agriculturii, care ar servi doar interesele autorităților. El a dat ca exemplu Camerele Agricole, a căror lege a fost modificată. „Ministrul Liviu Dragnea – a precizat Baciu – spunea că, așa cum prevedea înainte legea, Camerele Agricole sunt periculoase pentru că riscă să se transforme într-un minister paralel. Vorbești prostii, domnule Dragnea! Îți este frică să nu fie conduse de agricultori privați, care nu pot fi manipulați”. LAPAR s-a și retras, dealtfel, din această structură. Și proiectul de lege privind vânzarea terenurilor către străini ar conține mai multe elemente neconstituționale și discriminatorii, iar Autoritatea care urmează să supravegheze achiziția de pământ „formează un monopol al statului, la care va avea acces o clientelă foarte mică”. Cele mai multe acuze au fost aduse, însă, fondurilor mutuale agricole, prin care fermierii vor fi despăgubiți în caz de calamitate: banii provin din contribuțiile lor, iar Laurențiu Baciu susține că „toate se fac cu doi-trei amici ai conducerii ministerului, care au nevestele acolo”. „Suntem conduși de oameni fără școală și incompetenți” – spunea președintele LAPAR. Nici nu mă mai mir de ce la amintita Conferință Națională a Ligii, când Laurențiu Baciu tocmai cuvânta, cam critic, de la tribună, Traian Băsescu l-a oprit și l-a întrebat direct: „Mi te adresezi mie?”. Nu, Laurențiu Baciu vorbea pentru tot auditoriul, dar pentru cine avea urechi să audă.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

2
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. i
    ion
    13 septembrie 2013, 07:31
    0

    Nu mai ridicati in slavi acest escroc.A luat cu japca pamintul de la oameni,nu le-a dat nimic in loc si acum se da mare agricultor.Rusine sa va fie tuturor care il sustineti si il promovati….

  2. g
    gigi
    28 februarie 2014, 17:47
    0

    Santem condusi in agricultura de un ministru nascut la BUDAPESTA care nu face nimic pentru fermieri iar actiunea LAPAR este un ultim licarit de speranta pentru cine aude. In rest se fura ca n codru iar noi alegatorii alegem ca oile.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.