~2 min lectură 0 comentarii

Circulație rutieră întreruptă în Moinești, Buhuși și Dărmănești, în Săptămâna Mobilității Europene

Redacția Ziarul de Bacău

even.mediu
Băcăuanii sunt invitați să ia parte la activitățile desfășurate de instituțiile de mediu, primării, unități de învățământ, organizații nonguvernamentale etc. cu ocazia Săptămânii Mobilității Europene, campanie derulată la nivel european în intervalul 16 – 22 septembrie, avânt ca scop promovarea unui stil de viață cu efecte benefice atât asupra propriei sănătăți, cât și a sănătății mediului înconjurător. Și în acest an, Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Bacău a făcut apel către autoritățile locale pentru a se implica concret în organizarea unor acțiuni menite să marcheze Săptămâna Mobilității Europene, orașele Moinești, Buhuși și Dărmănești anunțându-și participarea. Asfel, în colaborare cu Agenția, Inspectoratul Școlar Județean și Inspectoratul de Poliție Județean Bacău, în cele trei localități vor avea loc activități cu caracter ecologic, urmând ca în ziua de 22 septembrie, care se va desfășura sub deviza „În oraș fără mașină”, ciculația rutieră să fie întreruptă pe arterele principale. În același context, pentru sâmbătă, pe 20 septembrie, APM Bacău și partenerii anunță activități instructiv-educative în care vor fi implicați elevi din școlile municipiului Bacău, activități ce se vor desfășura în Parcul Cancicov. În acest an, deviza Săptămânii Mobilității Europene este „Aer curat – mișcarea ta!” (Clen air – it’s your move!), activitățile derulate sub aceasta având ca menire readucerea în prim plan a efectelor transportului cu autoturisme asupra calității aerului în mediul urban. (Mădălina ROTARU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.