Festivitatea de închidere a concursul național cu tematică de protecție civilă „Cu viața mea apăr viața!” a avut loc sâmbătă, 14 septembrie, în incinta Sălii de Atletism din Bacău. La eveniment au participat Ionel Floroiu, vicepreședintele Consiliului Județean Bacău, Ioan Balcan, inspector școlar general adjunct, Ionuț Tomescu, purtător de cuvânt în cadrul al Primăriei Bacău, Mihai Bandraburu, director Cancelarie prefect și reprezentanți ai ISU, ai Ministerului Educației, comandanți de arme, ofițeri și subofițeri. În cadrul festivității au fost decernate cupe și premii echipelor câștigătoare, precum și diplome de participare participanților și organizatorilor. „Vă felicit în numele prefectului Claudiu Șerban pentru implicare, pentru rezultatele obținute și mai ales pentru atitudinea pro-viață pe care ați dat dovadă” – a declarat Mihai Bandraburu. (Ștefan POPA)
Concursul național „Cu viața mea apăr viața!” s-a încheiat
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.