După trei zile pline de cântec, poezie, teatru și dans prin momente susținute de elevii școlilor și liceelor băcăuane, după dezbateri aprinse pe teme culturale și lecturi publice susținute de scriitori băcăuani și din țară, după festivități de premiere a tinerelor talente literare și recunoașterea valorii unor condeieri deja consacrați, sâmbătă, 21 septembrie, de pe platforma statuii lui George Bacovia – cel care a fost ”laitmotivul” tuturor acestor manifestări – un ultim spectacol oferit de școlari și liceeni a încheiat, în ton vessel și ceva mai optimist decât la debut, Festivalul “Toamna Bacoviană”, a treia ediție.
Astfel, de la ora 16.00, sub privirile încântate ale trecătorilor – ceva mai numeroși comparativ cu primele zile – elevii școlilor “Constantin Platon” și “Spiru Haret” și liceenii de la Colegiile Economic “Ion Ghica”, Național “Ferdinad I” și Național “Vasile Alecsandri” au tras cortina peste cea de-a treia ediție a Festivalului prin momente artistice bine alese, frumos interpretate și călduros aplaudate. Aceasta, după ce pe tot parcursul zilei de vineri, 20 septembrie, rolul de a și-l aminti pe Bacovia la 132 de ani de la naștere, a revenit cu precădere oamenilor mari, scriitoriilor adică, și criticilor literari pentru care Festivalul s-a încheiat cu decernarea Premiilor “Toamna Bacoviană”, eveniment găzduit de Centrul de Cultură “George Apostu”din Bacău. Astfel, juriul format din prof. Theodor Codreanu, Calistrat Costin, Nicolae Pogonaru, Neculai Cârlan și Dumitru Brăneanu, a acordat, în cadru festiv, premiul pentru exegeză bacoviană celei care a realizat prima monografie despre Bacovia, în 1955, în franceză, Svetlana Paleologu Matta, reprezentată în seara evenimentului de scriitoarea Lucia Olaru Nenati. Premiul de excelență “George Bacovia” a fost acordat poetului Radu Cârneci, “un virtuoz al firescului în formă fixă și traducător excepțional”, după cum a apreciat președintele juriului, prof. Theodor Codreanu. În fine, premiul pentru “rezistență prin cultură” a fost acordat poetului român din Ucraina, Vasile Tărâțeanu.
Printre acorduri de chitară folk interpretate de Florin Țuțuianu, emoțiile și aplauzele zecilor de scriitori din țară veniți la Centrul “Apostu”, s-au acordat și premiile festivalului pentru debut în poezie și eseu, premiile Uniunii Scriitorilor din România Filiala Bacău și premiile Revistei Plumb.
Mădălina ROTARU
bold a zis
Așa juriu, așa premianți… Ce personalități erau odată premiate și ce provincial arată manifestarea acum… Oare nu există în Bacău câțiva critici literari sau universitari care să poată face o selecție adevărată? Păcat. Mare păcat.