Veteranul Martin Benchea-Joca trăiește a doua tinerețe datorită stilului sportiv de viață

„Alergarea îmi aduce fericire în viață”

Mult timp, Martin Benchea-Joca a fost un om care îi uimea pe puținii trecători ce mergeau pe marginea lacului de agrement sau pe pescarii din spatele barajului. Zi de zi, el alerga de la el de-acasă, din Izvoare, mulți kilometri, până la barajul de la Șerbănești, bașca trei-patru ture de Insulă. La un moment dat, a participat la crosurile populare, secțiunea veteranilor, obținând primele succese. Asta i-a adus legitimarea sub steagul unor cluburi serioase, precum Rapid București, pentru o scurtă perioadă, și CSM Bacău 2010. Performanțele sale sportive au crescut constant, astfel că acum el este unul dintre primii fondiști-veterani ai României și Balcanilor. Ultimul său succes important este argintul balcanic de la semimaraton, cucerit la Zagreb. Iată cum viața cu marile ei satisfacții poate începe la aproape 60 de ani! Ne-a convins de asta Martin Benchea-Joca, în următorul interviu.

Sănătate, familie, prieteni, serviciu, scop în viață

– De unde pasiunea asta pentru alergare?
– S-a întâmplat în urmă cu aproape zece ani, văzându-i pe tineri cum aleargă, cum fac jogging. Am ieșit și eu într-o zi, iar după aceea aproape că n-a fost nicio zi să nu alerg. Am făacut-o întâi doar pentru mine, pentru sănătate, și mi-a folosit extraordinar. Alerg mulți kilometri pe zi și sunt sănătos tun. Apoi a urmat participarea la crosuri, inclusiv la cele din Bacău. Uneori munceam ziua, iar seara plecam în țară la competiții, pe unde erau, pe cheltuiala mea. Ajungeam dimineața și mergeam întrebând din om în om până ajungeam la locul startului să mă înscriu. A urmat legitimarea la Rapid, în 2010, după un cros la București pe care l-am terminat pe locul 2. Iar de aproape doi ani sunt la CSM Bacău 2010 și am și un antrenor, pe doamna Carmina Gorgan. Ce mă ține acum la alergat? Nu doar preocuparea pentru sănătate. Am început să prind gustul competiției, al succesului. La începutul unui cros, mă înciudez când sunt depășit de tineri, dar când mă uit în spate și văd potopul de lume pe care l-am depășit îmi crește inima. Senzația de mulțumire e foarte mare, de nedescris.

– Cum au privit cei din jur felul în care v-ați schimbat viața?
– La început, soția a fost cumva uimită de persistența mea în a alerga. Dar cu timpul s-a obișnuit și mă sprijină. Copiii mei m-au încurajat tot timpul, iar prietenii m-au felicitat, mai ales când am cucerit vreo medalie pe undeva. Sunt elemente care contribuie la fericirea mea personală. Știți cum se spune, pentru ca să fii fericit ai nevoie de sănătate, mulțumire în familie, de prieteni, de un serviciu bun și de un țel în viață. Cu excepția serviciului (Martin Benchea-Joca a muncit la „Letea”, dar fabrica s-a închis, iar acum lucrează în agricultură – n.r.), iată că am parte de toate. Alergatul îmi aduce fericire în viață.
– Iar țelul în viață?
– Uite că este legat tot de sport. Mi-am propus să obțin și medalii la maraton, să duc la capăt proba probelor în atletism. Am și ținte privind timpii la semimaraton, 10000 m și 5000 m, de care m-am apropiat destul de mult.

Fereastră către lume

– Care a fost competiția cea mai dragă?
– Greu de spus. Dacă este să judec din punct de vedere sportiv, cu siguranță că sunt cele trei balcaniade la care am câștigat medalii, la Izmir, Atena și Zagreb, în ultimele 18 luni. Au fost trasee extraordinar de frumoase și lume multă care ne aplauda și încuraja. Iar eu fugind mândru, îmbrăcat în echipamentul României! Concurează toate categoriile de vârstă împreună și nu știi pe ce loc esti la categoria minus 60, ești informat la minute bune după finiș. Am trăit surpriza plăcută să aflu că am terminat pe 2 sau pe 3 la grupa mea de vârstă, cum la multe alte concursuri mai mici am aflat că sunt pe 1. Iar emoția de pe podiumul de premiere pot doar s-o trăiesc, nu s-o povestesc. N-am cuvinte, nu sunt în stare. Sportul m-a dus prin toată țara și prin Europa, am fost și la Praga, și la Atena, locuri la care înainte doar visam să ajung. Nu s-a putut să ajung în Brazilia, dar am asigurări că pentru Europa voi primi banii necesari.

– Și ce criteriu mai aveți, în afară de cel sportiv?
– Dacă e după suflet, au fost mai multe crosuri organizate de o bancă importantă, în București. La una am primit primii bani din premiere. Au fost cam 6 milioane, plus un echipament foarte frumos, iar la tombolă am câștigat și un abonament la o mare sală de aerobic, pe care l-am vândut pe loc unei studente și am mai câștigat două milioane. Participând la astfel de crosuri cunoști deja multă lume, îți faci amici cu care împarți cursa, masa și locul de cazare și pe care dorești să-i revezi. Să povestim, să mă bucur de succesele lor și ei de-ale mele. O dată, tot în București, am avut marea surpriză să fiu abordat de dna. Doina Melinte. A văzut că purtam un tricou cu Crosul de Zilele Bacăului și a venit glonț la mine să-mi ureze succes și să-mi afle povestea. I-am mulțumit și aș vrea să-i mulțumesc și-acum pentru tot sprijinul pe care mi l-a acordat atunci și după aceea. De asemenea, le mulțumesc celor de la Direcție, dlui. Ababei, dlui. Gherasă, dar și celor de la CSM 2010, adică dlui. Lupu și dnei. Gorgan. Țin mult să fac asta. La fel, multor sponsori care m-au sprijinit din pură simpatie, fără să le-o cer și fără să mă cunoască în prealabil. Obținând rezultate bune, simt că-mi fac datoria pentru oraș și le răspăltesc cumva încrederea pe care mi-au acordat-o.

Sportiv la vârsta a treia

– N-ați practicat niciun sport în copilărie?
– Nu, doar în jurul vârstei de 50 de ani, iar la anul voi avea 60. Eu sunt dintr-o familie cu mulți frați, am copilărit la Cleja și nu erau condiții pentru așa ceva. Eram pasionat de fotbal și fugeam la Bacău să văd meciurile. Așa au fost primele mele alergări. Plecam mai mulți prieteni de la Cleja, ne trăgeam sufletul pe la Faraoani, sub un pâlc de copaci, și continuam până la stadion. Iar acolo, vedeam eu cum intru, mai cu un domn mai în vârstă, ori sărind gardul… Mă gândeam eu vreodată că pe stadionul pe care am văzut mari fotbaliști, care păreau undeva foarte sus, mă voi antrena eu? Nici vorbă. Iar asta mă face și mai fericit.

– Ați trecut de la antrenamentul pe dig la cel de pe stadion?
– Continui să alerg și pe dig, dar sunt convocat la antrenamentele clubului. Am învățat foarte mult de la antrenoarea Carmina Gorgan. Primesc săptămânal un plan de antrenament, dar și alte sfaturi, privind tehnica de alergare, tactica în cursă, pe care le urmez cu sfințenie. Antrenoarea a avut un rol important în succesele mele.

Peter KELMANN