Un incendiu puternic a izbucnit în cursul nopții trecute, în jurul orei 01:10 am, la o casă din comuna Itești. La fața locului s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Bacău.
Incendiul a fost lichidat, în urma acestuia fiind afectată o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați din casa de locuit. Din fericire, nu s-au înregistrat victime.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost un scurtcircuit electric.
Pentru prevenirea unor astfel de evenimente, pompierii recomandă cetățenilor să verifice periodic instalațiile electrice și să remedieze eventualele defecțiuni doar cu ajutorul personalului autorizat.
„Nu utilizați prize, întrerupătoare sau aparate electrice defecte și evitați suprasolicitarea circuitelor electrice prin conectarea simultană a mai multor consumatori. De asemenea, la părăsirea locuinței, deconectați aparatele electrice care nu necesită funcționare permanentă”, transmite ISU Bacău.

Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.