Privatizarea statului

Încă din zorii capitalismului post-revoluționar român au apărut inși (creduli, dubioși, sfertodocți sau cu interese discutabile) care ne-au vârât în cap ideea privatizării cu orice preț a tuturor domeniilor sociale și reducerea autorității Statului (până la zero, dacă s-ar putea!). Era la modă un fel de neo-liberalism de cafenea, promovat de personaje precum Dinu Patriciu (acum mult mai tăcut și preocupat de propria-i avere și libertate). Promotorii capitalismului sălbatic cereau minimalizarea statului până la neantizarea acestuia. Între timp, criza mondială a demonstrat contrariul: statele puternice, cu sisteme democratice puternice (SUA, Anglia, Germania, Franța etc.), au naționalizat (parțial sau total) bănci, au intervenit direct în economie preluând uzine, rețele de servicii și cam tot ce era falimentar în sectorul privat.

Criza a întărit rolul Statului și a readus în atenție responsabilitățile fundamentale ale acestuia. În ultimii șapte – opt mii de ani, societatea umană a construit noțiunea de stat din nevoia de a rezolva solidar (nu profitabil!) o serie de probleme ale comunităților: apărarea și siguranța indivizilor, educația tinerei generații, sănătatea cetățenilor, organizarea teritoriului și aplicarea legilor și regulilor convenite. În momentul în care o administrație nu este în stare să-i apere pe contribuabili, să le asigure servicii medicale, educaționale, de comunicare și transport decente, atunci nu are de ce să mai existe. Ideea că toate aceste servicii sociale se pot asigura de către entități private este o glumă, o iluzie. Orice activitate privată are drept singur SCOP producerea de PROFIT pentru investitori. O școală privată va educa elevi săraci numai dacă STATUL va plăti consistent, din bani publici (taxe și impozite), acest serviciu. Un spital privat va asigura tratarea doar a pancienților pentru care se plătește factura. Restul va apela doar la ventuze și leacuri băbești. O țară nu-și poate apăra teritoriul și interesele internaționale doar cu mercenari din sectorul privat. Pe contraspioni nu-i evaluezi „corporatist” (aplicând un „mercurial” care să arate raportul între informație și prețul informației) pentru că profesioniștii respectivi își vor vinde priceperea către cine dă mai mult. Corporațiile transnaționale nu au în vedere noțiuni precum loialitatea față de țară și neam, patriotismul gratuit, voluntarismul și chiar apostolatul. Nu poți înlocui polițistul criminalist cu detectivul plătit cu ora.

Europa de Est a devenit, după 1990, un fel de laborator pentru cei care cautau variante de eficientizare a capitalismului, scopul fiind acela de a privatiza activele fostelor state socialiste. O astfel de afacere a fost (și în România încă mai este!) Pilonul II de Pensii Private Obligatorii. Să fie clar: pensiile private sunt OK! Orice om are libertatea de a contribui la un fond care să-i ofere un supliment de pensie la bătrânețe. Însă partea OBLIGATORIE nu-i corectă. Entități private au preluat o parte (din ce în ce mai mare!) din banii plătiți Statului, generând deficit bugetar. Ungaria a fost prima țară care a naționalizat acest sistem. A ignorat protestele companiilor de asigurări și a readus banii Statului în Trezorerie. În urmă cu două săptămâni (când noi ne lamentam de grija corciturilor maidaneze), Polonia a decis naționalizarea a jumătate din fondurile de pensii private pe Pilonul II. Există voci și în România care cer măsuri similare. Numai că la conducerea țării sunt politicieni foarte sensibili doar la interesele străine. Dovadă stă recenta scrisoare către FMI în care se promite „reformarea sistemului de sănătate”. Știți cum? Prin crearea unui fel de „Pilon II” din contribuțiile pe care le plătim acum. Deja mișună „corbii” din asigurări care vor să pună mâna pe o parte din banii de la Casele de Asigurări de Sănătate. Probabil că după regionalizarea țării, în vreo cinci ani, vom avea doar opt spitale regionale de stat, restul fiind privatizate și „reformate” după schema celor de la FMI. Că alți bani Statul nu va mai avea pentru o rețea națională… Și atunci mă întreb: ce nevoie mai am eu, cetățean plătitor de biruri inutile, de existența unui stat oferit cadou corporațiilor străine?

Ștefan RADU