Încă prea mici pentru un război mare.
Știința a fost dominată clar în toate finalurile de set și a plecat din Polonia cu mâna goală. A fost primul meci disputat de echipa lui Florin Grapă în cadrul cele mai selecte competiții de club, în actualul format. Iar asta înseamnă lipsă de experiență, ceea ce s-a văzut. Studentele au dus bine cam între o treime și jumătate toate cele trei seturi.
Astfel, în primul a fost 5:1 pentru oaspete, egalarea producându-se la 7, iar ulterior la 12, moment din care Tauron a trecut ferm la conducere grație unei serii de cinci puncte consecutive, urmată de o alta de patru (de la 17:15 la 21:15). A avut și Știința revenirea sa (de la 22:16 la 22:20), dar a fost insuficient pentru câștigarea setului.
În actul al doilea, băcăuancele au condus cu 3:0, după care au pierdut cinci puncte; totuși, s-a mai menținut echilibrul până la 12:11.
Ultimul set a avut o primă parte în care româncele au avut avantaj (5:1, 6:2, 8:7), apoi s-a mers umăr la umăr până la 12; a fost diferență de un punct imediat după al doilea time-out tehnic, urmată de o nouă ruptură decisivă (21:15).
A fost un meci în care defensiva băcăuană nu i-a făcut față puternicei Zarolinska, autoare a 19 puncte (15 din atac, 2 din serviciu, 2 din blocaj). De partea cealaltă, Potokar a fost cea mai eficientă, cu 12 puncte (9 din atac și 3 din blocaj – capitol la care a fost cea mai bună). Cea mai bună preluare a avut-o liberoul Științei, Vujovic, cu 56% reușite perfecte, urmată de Rogojinaru, cu 40%.
* Declarații după meci (oferite pentru site-ul CEV)
– Elzbieta Skowronska (căpitan de echipă Dabrowa Gornicza): „Acest meci a fost important pentru noi, deoarece în ultima perioadă nu am jucat prea bine. Ca să fiu sinceră, Știința nu a jucat prea bine în seara aceasta”.
– Florin Grapă (antrenor Știința): „Avem o experiență foarte săracă la acest nivel, iar combinat cu evoluția modestă a rezultat înfrângerea noastră clară. Suntem începători și n-am avut un debut prea bun, dar eu sper că în viitoarele meciuri să jucăm mult mai bine decât aici, în Polonia”.
– Denisa Rogojinaru (căpitan de echipă Știința): „Începutul meciului a fost bun pentru noi, dar după aceea nu ne-am mai putut controla emoțiile și asta a determinat jocul nostru slab în seturile al doilea și al treilea”.
* Rezultate Liga Campionilor, et. I a grupelor / GRUPA A: Dresdner (GER) – Beziers (FRA) 3:1; GRUPA B: Steaua Roșie (SRB) – Igtisadchi (AZE) 0:3, Dinamo Moscova (RUS) – Piacenza (ITA) 3:1; GRUPA C: Dinamo București (ROU) – Sopot (POL) 1:3, Gent (BEL) – VakifBank Istanbul (TUR) 0:3; GRUPA D: Cannes (FRA) – Schweriner (GER) 3:0; GRUPA E: Conegliano (ITA) – Galatasaray (TUR) 3:2; Azeyrol (AZE) – Busto Arsizio (ITA) 3:2; GRUPA F: Dabrowa Gornicza (POL) – Știința Bacău (ROU) 3:0.
– Următorul meci al Științei Bacău va fi marți, 29 octombrie, de la ora 17.00, contra formației elevețiene Volero Zurich.
Peter KELMANN
Lasă un răspuns