Evenimentul va avea loc în perioada 5 – 8 decembrie.
Societatea Ecoroxy Company, din Asău, reia tradiția târgurilor de produse tradiționale organizate pe Valea Trotușului (cunoscută ca Valea Muntelui, în județul Bacău) și anunță un astfel de eveniment în perioada 5 – 8 decembrie, sub egida Grupului de Acțiune Locală (GAL) „Valea Muntelui”. „Produse tradiționale adevărate – spune administratorul societății Ecoroxy Company, Rodica Ferchiu – numai din GAL Valea Muntelui pot fi luate. În plus, expozanții care vor participa la acest târg vor avea parte de cele mai bune condiții de prezentare și de igienă și condiții optime de vânzare.”
Cuvintele organizatorului sunt susținute de activitatea de circa 15 ani pe care o are Rodica Ferchiu în domeniul agriculturii ecologice pe Vale Asăului și de rezultatele pe care le-a obținut. Produsele sale au fost prezentate la aproape toate edițiile expozițiilor și târgurilor de profil din București și din alte orașe ale țării și au ajuns și la concursurile din străinătate. Pe Valea Muntelui sunt, însă, mulți producători tradiționali, iar ei vor aduce la târgul din Asău, între altele, brânză în „coșciug” de brad, cârnați tradiționali afumați, brânză de oaie în bășică, unt de oaie (simplu și bătut), cașcaval de vacă, urdă acră, unt din lapte de vacă, păstrăv afumat în cetină de brad, șuncă de porc afumată, caltabos, mușchiuleț de porc afumat, pastramă de oaie la saramură, dulcețuri din diferite fructe de pădure, cozonac, pandișpan, plăcinte poale în brâu, pâine de casă, produse apicole, nuci verzi în miere, cătină în miere, sirop de diverse fructe de pădure cu miere etc.
Târgul va fi organizat în Complexul comercial din centrul comunei Asău, vizavi de Primărie, și va fi inaugurat oficial joi, 5 decembrie, de la ora 10,00.
GAL Valea Muntelui este constituit din opt localități, Agăș, Asău, Brusturoasa, Dofteana, Ghimeș-Făget, Palanca, Poduri și Dărmănești. Încă din cele mai vechi timpuri, locuitorii din această zonă au avut ca principale ocupații agricultura, creșterea animalelor și prelucrarea lemnului. Locuitorii din zonă se mândresc cu produse alimentare tradiționale obținute, de regulă, de la animale crescute în curțile gospodarilor, pe pășuni care nu sunt tratate cu chimicale.
Petru DONE
Lasă un răspuns