Trandafir a cucerit două medalii de aur și două de argint
Bacăul a participat cu puțini concurenți la Naționalele în bazin de 25 m de la Hunedoara. Randamentul înotătorilor noștri a fost însă bun pe ansamblu, dacă analizăm rezultatele lui Norbert Trandafir (CSM 2010, antrenor Ovidiu Galeru) și Biancăi Ivacson (SCM, antrenor Sanda Ștefănescu).
Trandafir a cucerit aurul în probele de 50 m liber (22:20) și 200 m liber (1:47,87) și a a terminat pe locul 2 la 100 m mixt (57,25) și 100 m liber (48,93).
Bianca Ivacson, o sportivă de doar 16 ani, a terminat, în general, în partea de sus a finalelor B, prinzând însă podiumul la juniori U16. Ea a fost pe 8 la 100 m liber (1:00,97, locul 2 în finala juniorilor), locul 5 la 50 m liber (28,75, locul 1 în finala B), locul 7 la 800 m liber (locul 4 la juniori).
(Peter KELMANN)
Lasă un răspuns