În primele două luni și jumătate ale acestui an, la Comănești s-au înregistrat 32 de nașteri. În aceeași perioadă, însă, numărul deceselor a fost de 64, adică dublu față de persoanele care s-au născut. Aceste date par surprinzătoare, pentru că orașul Comănești, chiar și în ultimii ani, a fost unul dintre puținele din județ unde a existat aproape constant un spor demografic. Elocvente pentru această constatare sînt și cifrele înregistrate pe perioada anului 2002, cînd s-au consemnat 224 de nașteri și 200 de decese. În altă ordine de idei, de la începutul anului și pînă în prezent, numărul căsătoriilor a fost de 25, iar în tot anul trecut, 141 de cupluri au spus «Da» în fața ofițerului stării civile. (Mihai VIERIU)
În Comănești se moare pe capete
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.