“Să nu dați loc mâniei între voi. Pentru că omul mânios nu primește dar de la Dumnezeu, ci, prin mânia sa, cade din înălțimea răbdării, în groapa de pierzanie a mâniei. Care fiară este așa de cumplită și neîmblânzită, precum este omul cel mânios, care nu-și pierde mânia? Ce este mai rău decât mâniosul? Aceasta îl face turbat pe om, fiindcă duhul lui Dumnezeu nu vine la cel mânios. Gândește-te că ce ține mânie, nu se stăpânește pe sine și este ca un beat din cauza iuțimii. Căci nu cunoaște pe cei ce fac bine și trăiește ca într-o noapte întunecoasă. Celor mai mare și celor mai mici decât ei le grăiește fără de rânduială și, pe cel mai bătrân, îl hulește. Ceartă, este foarte guraliv, ocărăște, bate, la nimic nu se supune și nu primește cuvintele celor ce-l mângîie. Precum este otrava la șerpi, așa-i iuțimea în cel mânios. Îndrăcindu-se, mâniosul latră, ca un câine la toți, și îmboldește ca o scorpie și, ca un șarpe, mușcă. Fugiți de o răutate ca aceasta. Nici funcția celui mânios nu-i cinstită, nici căruntețele.
Lasă un răspuns