Da, știu, lumea – așa zice ea – nu mai simte, în ultimii ani, acel fior pe care, în copilărie, îl resimțea din plin de Sărbătorile de Iarnă. Mai știu și că motivele sunt, în mare parte, întemeiate. Rutina de zi cu zi, apăsările financiare, lupta pentru supraviețurire într-o Românie abandonată de cei care ar trebui să o crească frumos, pe de o parte. Și, pe de alta, explozia de evenimente și chemări la acte caritabile mai mult acum decât în alte perioade ale anului, în ciuda apăsărilor, precum și agresiva ofertă a comercianților cu produse, obiecte și jucării de Crăciun scoasă la înaintare cu mult timp înainte de Sărbători. Toate contribuie la rătăcirea fiorului. Suntem frustrați, agasați, lipsiți de timp și ne criticăm unii pe alții că s-a pierdut spiritul Crăciunului, că Sărbătorile nu mai au farmec, că am devenit roboți și că totul este doar o făcătură.
Așa o fi, nu zic nu, dar, îmi permit să cred, am devenit roboți împreună. La fel cum împreună putem reactiva fiorul de Crăciun în noi și nu numai în noi, iar asta acceptând să ne privim pentru câteva minute, din când în când, în oglindă.
Privindu-mă în ea, Oglinda mea îmi spune: „Recunoaște, în rutina ta, în agasările și frustrările tale, în fiecare zi, odată cu venirea oficial a iernii, te surprinzi, ca în copilărie, că tragi cu ochiul pe furiș, pe geam, în speranța vederii primului fulg de nea. Parfumul de portocale amestecat cu aroma cafelei de dimineață , gândul la fericirea copilului tău atunci când va conștientiza pentru prima dată splendoarea peisajului de iarnă, pomul de Crăciun, toate ți se înfățișează pe dinaintea ochilor și a simțurilor tale – îmi vorbește Oglinda. Și, nu-i așa că te auzi și o auzi pe sora ta, voi copii fiind, strigând cu uimire, «Mama, tata, a venit Moșul!»?. Și-i revezi pe mama și pe tata curajoși, senini, fericiți într-o epocă așa-zis de aur, că Moșul a reușit, cu doar o portocală și o păpușă de cârpă să le facă fetele cele mai fericite din lume, nu-i așa? Și mai revezi curtea bunicilor și te regăsești alături de verișoare, mirate toate de pașii mari pe zăpadă care se opresc brusc, în mijlocul grădinii, fără să ducă undeva anume, semn că Moșul de «aici și-a luat zborul» după ce a strecurat minuni la voi sub brad. Privește – îmi spune Oglinda -, privește acum atent, părinte la rândul tău, odată cu așternerea primei zăpezi, la chipurile copiilor!”
Fiorul a revenit. Și-i răspund Oglinzii mele: „Da, ai dreptate, tu, Oglinda mea, România asta abandonată de oameni mari la stat, este iubită de copii. La ei e, de fapt, fiorul. Cu seninătate și curaj voi cânta, așadar, împreună cu ai mei, mari și mici, în Seara de Ajun, și-n acest an, tainelor din crengi de brad. Și voi striga în cor cu cei dragi ai mei, mari și mici, și-n acest an, «Mama, tata, a venit Moșu’!». Mă trec fiori deja și-ți mulțumesc pentru asta, de pe acum, Oglinda mea!”
Mădălina ROTARU
Mădălina Rotaru scrie frumos, cu sensibilitate şi inteligenţă. E atât de frumos, mai ales că tare mai suferă scrisul de azi, fără măsură, de ştiinţa limbii române…!