Elevi de gimnaziu și liceu din unitățile de învățământ din județ, alături de profesori, părinți și alți susținători s-au reunit, miercuri seară, 4 decembrie, la Sala Ateneu din Bacău.
Acolo, preț de aproape două ore, a avut loc cea de-a VII-e ediție a Galei „Mesajul meu antidrog”, eveniment îndrăgit la care tinerii voluntari și nu numai sunt premiați pentru activitățile și reușitele de peste an în urma povocărilor venite din partea Centrului Regional de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog (CPECA). Gala înseamnă, de fapt, prilej de dublă recunoștință din partea instituției, atât față de elevii din școlile și liceele din județ participanți și câștigători ai etapelor județene și naționale din cadrul Concursului Național „Mesajul meu antidrog”, ajuns în 2013 la a X-a ediție, cât și față de alți actori ai societății, indiferent de mediul de proveniență și activitate, care sprijină necondiționat acțiunile CPECA Bacău.
Gala din acest an, ca de altfel toate acțiunile derulate de instituție la nivel local, s-a remarcat prin sinceritate și deschidere, voluntarii Antidrog invitând în prima parte a evenimentului, cu multă emoție, să urce pe scenă reprezentanți ai instituțiilor publice, agenților economici, organizațiilor nonguvernamentale și mass-media în vederea înmânării de diplome de recunoștință pentru sprijinul pe care toți cei din urmă l-au oferit organizației de-a lungul timpului. Printre momente artistice excepționale, la fel de sincere în interpretarea lor de către copii și adolescenți, a sosit, apoi, momentul premierii elevilor de gimnaziu și liceu care s-au remarcat, atât la nivel județean, cât și la nivel național, la cea de-a X-a ediție a Concursului „Mesaul meu antidrog”. Pentru 2013, tema competiției a fost „Colorează-ți viața altfel, fără droguri”, la cele șapte secțiuni ale acesteia – Eseu literar (gimnaziu și liceu), Creație pagină web (liceu), Film de scurt metraj (liceu), Fotografie digitală (gimnaziu și liceu), Spot (gimnaziu și liceu), Arte vizuale (gimnaziu și liceu) și Sport (gimnaziu, doar la nicel de județ) – înscriindu-se, la etapa județeană peste 500 de elevi și 120 de cadre didactice din 14 unități școlare. În urma jurizării lucrărilor participanților, s-au acordat un premiu special și o diplomă pentru participare, 11 mențiuni, 7 premii III, 11 premii II și 10 premii I, la etapa națională Bacăul câștigând dintr-un total de 41 de premii, două locuri I, la categoria gimnaziu, secțiunile Foto digital și Arte vizuale. Premiile înmânate câștigătorilor au fost consistente, în acest an numeroși sponsori – dovadă ca CPECA Bacău se bucură de tot mai mare credibilitate prin tot ceea ce face – oferindu-se să-i sprijine pe cei care, în felul lor, conștienți fiind că viața în culori nu o fac drogurile, luptă pentru a demonstra și altora acestă realitate.
Mădălina ROTARU
Lasă un răspuns