
Luni, 16 decembrie, ora 19.00, la Cinema Capitol Onești se va juca cu casa închisă spectacolul „Străini în noapte“, de Eric Assous, în regia lui Radu Beligan şi în interpretarea actorilor Florin Piersic şi Medeea Marinescu. Actorii s-au întors din Berna (Elveția), unde au jucat pentru românii din străinătate. Cel mai probabil, vor vizita Valea Trotușului, pentru că pe 18 decembrie este programată inaugurarea sălii de spectacole din Mina Salina Târgu-Ocna, tot de Florin Piersic și Medeea Marinescu. Comedie romantică, în care răsturnările de situaţie şi minciuna se împletesc cu seducţia, şi meditaţie pe tema timpului, piesa „Străini în noapte“ va aduna iubitorii de teatru și la 240 m, în subteran.
Adina PELIN
Florin Piersic șI Medeea Marinescu, “Străini în noapte” la Onești
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.