
Pentru o despărțire frumoasă de public
Știința dispută contra modestei CSM București ultimul său meci oficial din acest an calendaristic. Că băcăuanii nu admit decât varianta victoriei contra ultimei clasate, este de la sine înțeles. La fel, că vor să-și păstreze apărarea cu cele mai puține goluri primite, dintre toate echipele din Liga Națională. Ar mai fi însă de corectat câte ceva, prin părțile esențiale, în privința eficienței în ofensivă. Asta deoarece ratările de pe semicerc și de la 7 m au ajuns o obișnuință la Știința, iar asta provoacă multă dezamăgire în tribuna Sălii Sporturilor. Pentru meciul cu lanterna roșie, antrenorul Eliodor Voica nu va putea conta sută la sută pe Michelin Celestin – accidentat în urmă cu două săptămâni, restul din lotul său fiind apți. O victorie a Științei i-ar menține avansul liniștitor față de echipele de pe 4 și 5 și i-ar oferi șansa apropierii de campioana HCM Constanța, în eventualitatea în care o vom învinge în deplasare la reluarea campionatului, pe 26 ianuarie.
* Etapa XIII (joi, 12 decembrie): Caraș S. – Tg. Jiu, Timișoara – Dinamo, Turda – Steaua, Odorhei – Suceava, Știința – CSM Buc. (ora 18.00), Baia M. – Constanța.
CLASAMENT
1. HCM Constanța 12 10 2 0 395-294 32
2. Potaissa Turda 12 10 2 0 340-293 32
3. Știința Municipal Dedeman Bacău 12 9 1 2 329-279 28
4. Dinamo București 12 7 2 3 324-322 23
5. HC Odorhei 12 7 0 5 361-339 21
6. Energia Lignitul Pandurii Tg. Jiu 12 7 0 5 307-313 21
7. HCM Baia-Mare 12 4 1 7 278-304 13
8. U Politehnica Timișoara 12 4 0 8 308-321 12
9. Steaua București 12 4 0 8 348-378 12
10. CS Caraș-Severin 12 3 1 8 291-314 10
11. U Bucovina Suceava 12 1 1 10 270-331 4
12. CSM București 12 1 0 11 262-325 3
* Etapa XIV (duminică, 26 ianuarie 2014): Tg. Jiu- Baia M., HCM Constanța – Știința, CSM Buc. – Odorhei, Suceava – Turda, Steaua – Timișoara, Dinamo – Caraș-S.
Peter KELMANN
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.