Știința și-a îmbunătățit golaverajul, după sancționarea Sucevei
Meciul din etapa a XII-a a LN, dintre U Bucovina Suceava și Știința Municipal Dedeman Bacău, încheiat pe teren cu scorul de 18-23, a fost omologat de FR Handbal cu scorul de 10-0 pentru oaspeți și sancționarea echipei sucevene cu 1 punct. Motivul a fost folosirea de către gazde a unui jucător fără drept de joc. Foarte probabil, aceste este Bahan (ex-jucătorul Științei î Bacău), care a evoluat la începutul anului în liga secundă pentru desființata HC Botoșani și care primise o sancționare de două etape suspendare, pe care nu apucase șă și-o ispășească. Bahan a revenit la Bucovina Suceava și a fost utilizat în prima etapă a returului, contra Științei.
În plan practic, consecințele acestei decizii a FRH nu sunt dramatice. U Bucovina Suceava trece pe ultimul loc, dar asta și-așa nu contează, în perspectiva turneului play-out. Știința își îmbunătățește golaverajul cu 5 goluri și își consolidează poziția de echipă cu cea mai bună defensivă, dar la eventualele calcule comparative ar fi corect să trecem și cele 18 goluri care i-au fost tăiate prin decizia FRH.
CLASAMENT
1. HCM Constanța 13 11 2 0 429-311 35
2. Potaissa Turda 13 11 2 0 369-317 35
3. Știința Municipal Dedeman Bacău 13 10 1 2 346-287 31
4. Dinamo București 13 8 2 3 350-343 26
5. HC Odorhei 13 8 0 5 395-364 24
6. Energia Lignitul Pandurii Tg. Jiu 13 8 0 5 336-341 24
7. HCM Baia-Mare 13 4 1 8 295-338 13
8. U Politehnica Timișoara 13 4 0 9 329-347 12
9. Steaua București 13 4 0 9 372-407 12
10. CS Caraș-Severin 13 3 1 9 319-343 10
11. CSM București 13 1 0 12 288-355 3
12. U Bucovina Suceava* 13 1 1 11 277-352 3
* Echipă penalizată cu 1 punct
– Etapa XIV (duminică, 26 ianuarie 2014): Tg. Jiu- Baia M., HCM Constanța – Știința, CSM Buc. – Odorhei, Suceava – Turda, Steaua – Timișoara, Dinamo – Caraș-S.
Peter KELMANN
Lasă un răspuns