~1 min lectură 3 comentarii

Mai mulți bani pentru beneficiarii de ajutor social

Redacția Ziarul de Bacău

Anul 2014 le aduce băcăuanilor benficiari de ajutoare sociale, date în baza Legii privind acordarea venitului minim garantat, ceva mai mulți bani.

Even.ajut

De la 1 ianuarie, nivelul venitului minima garantat va fi majorat, conform unui act normativ publicat în Monitorul Oficial al României în luna noiembrie a anului în curs, creșterea fiind cu aproximativ 4,4%. Majorarea va fi resimțită atât de persoanele singure, cât și de familii, astfel că pentru o persoană făâră nici un venit, ajutorul social se va ridica la 141,5 lei, față de 135,5 lei, pentru persoanele formate din doi membri, venitul minim garantat va crește de la 244 lei, la 255 lei, iar pentru o familie cu trei memebri, acesta va fi de 357 lei, față de 342 lei în prezent. Pentru familii formate din patru membri, nivelul venitului minim garantat va fi, din 2014, de 443,5 lei, iar pentru cele cu cinci membri, de 527 lei.

Majorarea venitului minim garantat va conduce, se estimează, și la creșterea numărului de beneficiari de ajutor social la nivel național. Ajutorul social se stabilește ca diferență dintre venitul minim garantat stabilit de lege și veniturile nete lunare ale persoanei singure/familiei.

Mădălina ROTARU

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

3
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. i
    ioana
    28 decembrie 2013, 05:54
    0

    Pai…cum sa nu le dea…doar se apropie niscaiva alegeri!

  2. a
    avram+antonescu
    28 decembrie 2013, 17:17
    0

    Corect d-na Ioana. Pe cine se mizeaza. Pe prostime si sarantoci. De cica ei sun social si democrati. O gasca de imbuibati adevaratii fanarioti.

  3. s
    stroe f.
    30 decembrie 2013, 09:42
    0

    Familiile coloratilor sunt hranite din banii nostri, din taxele si impozitele platite de noi; familiile coloratilor si puturosilor sunt pepiniere de analfabeti si infractori: trebuie sa-i hranim bine ca sa prinda puteri atunci cind ne vor da in cap; ei sunt votanti seriosi si de nadejde pentru parvenitii de la putere; un roman care a muncit 40 de ani cu carte de munca are pensie de 400 de lei iar puturosii si leprele care n-au muncit in viata lor au venit minim garantat de 350 de lei; de ce nu li se garanteaza venit minim de 350 de lei si celor care au muncit si inca muncesc ? de ce pensiile si salariile nu pornesc de la 350 de lei in sus ? tara de asistati sociali……

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.