* SC Bacău se va reuni pentru pregătirile de iarnă pe 14 ianuarie. Echipa va avea un prim cantonament de 12 zile începând cu 20 ianuarie, fie la Slănic-Moldova, fie acasă, la baza Letea. După aceea, va urma un turneu cu jocuri amicale, fie în Turcia, fie la Băile-Felix, cu deplasări pentr meciuri în Ungaria vecină – la fel ca în timpul verii 2013. La SC Bacău nu vor fi mari transformări în lot. Conducerea administrativă și tehnică a formației poartă discuții pentru aducerea a trei jucători de valoare și, de asemenea, este posibilă despărțirea de trei jucători. „Deocamdată, nu putem oferi niciun nume, deoarece așa sunt negocierile, atât pentru veniri, cât și pentru plecări. Se pot încheia cu succes sau pot eșua, inclusiv din cauza unor ante-pronunțări în presă”, ne-a transmis antrenorul Viorel Tănase, aflat în concediu în Spania, la Madrid.
SC Bacău a încheiat anul 2013 cu o serie de patru meciuri fără înfrângere, care au urcat-o pe locul 7. Roș-galbenii, aflați într-o bună formă, au regretat că n-au apucat să joace atunci, la începutul lui decembrie, meciul de pe teren propriu cu Rapid.
* CSM Moinești și-a stabilit deja un program dens de partide amicale. „Vom juca duble cu Petrotub Roman, Kosarom Pașcani și Ceahlăul î, chiar dacă vom juca împotriva ultimei chiar la reluarea campionatului. Suntem în discuții cu multe alte echipe. Cert este că nimeni nu se anunța nicio plecare din lotul nostru, iar venirile vor fi ale unor juniori din clubul nostru sau de la echipe de divizie inferioară din zona noastră geografică. Îi vom testa în aceste luni și voi vedea dacă voi primeni lotul cu unii dintre ei”, ne-a declarat Sorin Trofin, antrenorul-jucător al lui CSM Moinești, formație angrenată în lupta pentru promovarea în LII. Marea părere de rău a lui Trofin este că nu se anunță ninsori, astfel că pregătirea fizică a echipei sale nu va fi atât de bună pe cât și-ar dori-o.
* Aerostar Bacău va începe antrenamentele tocmai pe 27 ianuarie. Între timp, conducătorii clubului se străduiesc să găsească un antrenor principal. „Aripile” au avut un tur de campionat extrem de prost, terminând 2013 cu cel mai mare pasiv la „adevăr” din Seria 1. S-a luat în calcul și faptul că antrenorul Ghiță Chitic are anumite probleme medicale, iar situația în clasament a lui Aerostar nu este una care să-l facă mai sănătos, ci dimpotrivă.
(Peter KELMANN)
Lasă un răspuns