Un bărbat din satul Bagza, comuna Horgești, va rămîne cu sechele toată viața, după ce a fost snopit în bătaie de braconieri. Vasile Tăbîrcă, de 38 de ani, a ieșit zilele trecute din spital, unde fusese internat cu diagnosticul de fractură a bazei craniului și secționarea nervului optic, cu afectarea permanentă a ochiului stîng. El a fost bătut în seara de 26 februarie de un grup de braconieri, care l-au confundat cu un hoț. „Era pe la ora nouă seara, și eu mă întorceam acasă de la Bacău, împreună cu concubina mea și cu un vecin. Ca de fiecare dată, am traversat barajul de la Răcătău pe gheață și, cînd am ajuns aproape de mal, m-am trezit înconjurat de mai mulți bărbați care au început să-mi dea în cap cu pumnii, picioarele și cu bolovani. Îmi tot spuneau că venisem să le fur setcile cu care braconau”, ne-a declarat Tăbîrcă. Cu chiu, cu vai, el a fost salvat din ghearele agresorilor de cele două persoane care îl însoțeau și care l-au transportat de urgență la spital. După ce medicii au stabilit că bărbatul are nevoie de 45-50 de zile pentru a se pune cît de cît pe picioare, polițiștii au stabilit că cei care se fac vinovați de acest lucru sînt verii Voinea și Cristian Mocanu, de 28, respectiv 26 de ani, și Gheorghe Bălan, de 34 de ani. Cei trei sînt cercetați penal, în stare de libertate, sub acuzația de vătămare corporală gravă. (Fl. C.)
Lasă un răspuns