Satelitul vicecampioanei, spre o premieră în handbalul românesc
După aproximativ două decenii de când Cupa s-a disputat doar între prim-divizionare, Știința II și HC Argeș își doresc să scrie o pagină frumoasă în istoria lor. Întâmplarea face ca aceste divizionare secunde să ocupe fiecare locul 3 în seria sa, cu șanse cel puțin teoretice la locul 1. Promovarea ar fi posibilă însă doar pentru argeșeni, deoarece Știința II este satelitul unei formații care deja evoluează în Liga Națională. În Cupa României este însă altfel, deși au fost tentative de înlăturare a Științei II din cursa sa spre TF. Din fericire, FR Handbal a decis în ultimul moment să respecte ad literam regulamentul stabilit în urmă cu jumătate de an, atunci când echipele au început să se înscrie pe tabloul Cupei României. Cu acest prilej, Știința Municipal Dedeman Bacău ar putea fi primul club din istoria handbalului masculin românesc cu două echipe în fazele terminale ale Cupei României.
Teoretic, Știința II și HC Argeș pornesc cu șanse egale, dat fiind acel loc 3 pe care-l ocupă în seriile Diviziei A. În realitate, Știința II (care este la egalitate de puncte cu locurile 1 și 2) are o cotă superioară, beneficiind de aportul câtorva jucători cu evoluții apreciate în LN sau de antrenamente comune cu vicecampioana en-titre. Chiar și conducerea clubului piteștean – atunci când i s-a propus să dispute ambele partide la Bacău -, a declarat că nu vrea să-și priveze suporterii de a viziona un meci contra unei echipe atât de bune. Asta demonstrează că umilirea lui CSM Călărași de către Știința II a produs o impresie puternică în lumea handbalului românesc. Totuși, Știința II a suferit o pierdere importanta prin plecarea lui Adi Sipos, jucător care a fost un stâlp de nădejde al defensivei băcăuane pe parcursul turului de campionat, iar asta va echilibra șansele.
Amintita CSM Călărași este norocoasa acestei faze, deoarece va promova în TF fără joc, adversara sa HC Botoșani retrăgându-se din toate competițiile. Celelalte două sferturi ale fazei preliminare sunt Victoria București – Danubius Călărași și HC Vaslui – HC Făgăraș. Returul acestor trei duble manșe preliminare se va desfășura pe 19 ianuarie.
(Peter K.)
Stiinta a zis
Cata indolenta si incompetenta!!!! Meciul e la ora 17 !!!!