De la începutul lunii februarie 2014, băcăuanii interesați de viața și opera lui Mihai Eminescu pot găsi, spre lectură și studiu, volumele apărute la Editura Saeculum din seria „Corpusul receptării critice a operei lui Mihai Eminescu”. Volumele – ediții critice de Ionel Oprișan și Teodor Vârgolici – au apărut în cadrul unui proiect unic, prin care s-a dorit adunarea laolaltă de materiale apărute despre Mihai Eminescu, în ordine cronologică, în cărți și periodice, inclusiv manuscrise, din secolele XIX și XX.
Proiectul însumează peste 30 de volume, acestea ajungând, la finele lui decembrie 2013 și la Biblioteca Județeană „Costache Sturdza” din Bacău la propunerea eminescologului băcăuan prof. univ. dr. Ștefan Munteanu. „Am răspuns imediat propunerii, găsind că este cât se poate de potrivită, – ne-a declarat Gabriela Muraru, directorul Bibliotecii Județene «Costache Sturdza» din Bacău – astfel că am achiziționat lucrarea în două seturi, însumând peste 30 de volume, secolele XIX și XX, unul destinat Secției Împrumut, celălalt exclusiv pentru Sala de Lectură”.
În prezent, se lucrează la înregistrarea volumelor, astfel că, la finele lui ianuarie sau începutul lui februarie ele vor putea ajunge și în „posesia” publicului.
Conducerea Bibliotecii a confirmat faptul că alte volume din „Corpus…”, fiind încă curs de apariție, vor fi achiziționate pentru completarea celor două seturi ajunse deja în instituție.
Lasă un răspuns