~1 min lectură 0 comentarii

Prima scenă de teatru la Buhuşi

Redacția Ziarul de Bacău

cult.teatru.buhusi.o

Clubul Elevilor Buhusi, subsecţie a Palatului Copiilor Bacau, a deschis de curând un Cerc de Teatru la Buhuşi, avându-l ca profesor coordonator pe actorul şi profesorul Ştefan Zaharia. Clubul îşi desfăşoară activitatea în spaţiul pus la dispoziţie de către Şcoala „Mihai Eminescu”, la Grădiniţa nr. 6 Buhuşi, într-o sală transformată corespunzător, cu scenă, lumini şi cortină.

Posibilă datorită unor donaţii şi sponsorizări, prima scenă de teatru de la Buhuşi creează premisele primei serii de actori, nefrecvente la nivel naţional.

Debutul s-a făcut cu piesa „Muzeul Satului”, un colaj pe motivul „Poiana lui Iocan” din „Morometii” lui Marin Preda. Este vorba despre câteva „ziceri” ţărăneşti, poezii de Octavian Goga şi Marin Sorescu, precum şi câteva dansuri populare.

Piesa a avut de la debut un mare success. Un numeros public a solicitat rejucarea ei.
La inaugurare s-a oficiat un serviciu religios de către preotul protopop Vasile Cozma, al Protopopiatului Buhuşi. Au fost prezenţi elevi, părinţi, profesori locali şi de la Palatul Copiilor din Bacău.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.