~3 min lectură • 0 comentarii

Chimcomplex – Oltchim: Adunarea Creditorilor analizează propunerea amânării ofertelor

Redacția Ziarul de Bacău

Adunarea a fost convocată pentru astăzi. Noul termen pentru depunerea ofertelor ar putea fi dus pe 28 martie.

econ.chimcomplex

Investitorii în pachetul de acțiuni scos la vânzare de statul român la societatea Olchim Râmnicu Vâlcea au solicitat amânarea termenului pentru depunerea ofertelor, iar Adunarea Creditorilor se va întruni astăzi, 28 ianuarie, pentru a analiza această propunere. Unul dintre cei trei investitori care au cumpărat deja caietul de sarcini al viitoarei licitații este societatea Chimcomplex Borzești, al doilea fabricant de produse clorosodice din România, după Oltchim. Ceilalți doi investitori sunt Oil Gas Trade, din Rusia, grupul de companii chineze Baota Petrochemical Group și Junlun Petroleum. De combinatul vâlcean se mai interesează și compania Mol, din Ungaria, prin divizia sa petrochimică, Petchem.

O condiție importantă pentru amânarea termenului, fixat deja pentru 31 ianuarie, este ca investitorii să ofere capital de lucru societății Oltchim, în valoare de 20 de milioane de euro, pentru perioada de până la vânzarea pachetului de acțiuni. S-a făcut, deja, o discuție ca firmele chineze să acorde capitalul de lucru. Presa a semnalat că la ambasada chineză din București un reprezentant al firmelor interesate de Oltchim monitorizează special această problemă.
Oltchim funcționează la 23% din capacitate și înregistrează restanțe în plata salariilor. Angajații vor primi lichidarea pe octombrie abia la finalul acestei luni. Foștii angajați ai societății sunt și ei nemulțumiți, pentru că nu și-au primit banii pentru concediile de odihnă și amenință cu reluarea protestelor.

Activele puse în vânzare la Oltchim sunt două platforme chimice și petrochimice, din Râmnicu Vâlcea și din Pitești (prima din combinat, a doua platforma petrochimică Bradu), conectate printr-o conductă dublă care furnizează etilenă și propilenă. Activele includ în principal instalații de producere de sodă caustică, propenoxid și polioli flexibili și rigizi, oxo-alcooli și plastifianți și PVC, precum și echipamentele aferente (instalații de electroliză, de fabricare a acidului clorhidric, hipocloritului de sodiu etc.). Platforma Râmnicu Vâlcea mai deține conducta care transportă saramura de la Salina Ocnele Mari, vagoane și locomotive, tancuri de depozitare pentru diverse produse lichide și gazoase, linii de înaltă tensiune și conducte de abur, căi ferate industriale, drumuri și terminalul de leșie de sodă în Portul Constanța. Oltchim este localizat strategic, ca și Chimcomplex, în vecinatatea surselor de
materi prime și are conexiuni bune la utilități. Proximitatea depozitelor mari de sare cu metode de extracție modernă și rețea de conducte pentru saramură și conexiunea la rețeaua naționala de transport gaz ar putea genera bune oportunități de optimizare a costurilor – au apreciat specialiștii de la Chimcomplex, într-un material de prezentare destinat acținarilor societății, care au aprobat contractarea unui credit de 200 de milioane de euro pentru licitația de la Oltchim.
Chimcomplex este al doilea cel mai mare producător de sodă caustică din România (după Oltchim) și unul dintre cei mai importanți producători de produse chimice din Europa Centrală și de Est.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.