Judeţul Bacău se află din nou sub avertizare COD GALBEN de ninsoare, emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie marţi dimineaţă. Potivit ANM, avertizarea este valabilă în cursul zilei de miercuri, de la ora 06.00, la ora 23.00.
«În intervalul menţionat, în Oltenia, nord-vestul Munteniei, sud-estul Transilvaniei şi centrul Moldovei va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă, local consistent. Vântul va avea intensificări, cu viteze ce vor depăşi la rafală 50…55 km/h, temporar viscolind şi troienind zăpada», precizează ANM.
Vremea rea va continua până cel puţin joi dimineaţă, la ora 10.00, însă, arată ANM care precizează că local în jumătatea vestică a Munteniei şi în sud-estul Transilvaniei, precum şi în centrul Moldovei, va continua să ningă, iar vântul va avea intensificări, cu viteze ce vor depăşi la rafală 50 km/h, temporar viscolind sau spulberând zăpada.(M. ROTARU)
Judeţul Bacău, sub un nou cod galben de ninsoare
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.